Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Șantier de cel puțin un an la Opera Română din centrul Timișoarei, cu 1 milion de euro

Șantier de cel puțin un an la Opera Română din centrul Timișoarei, cu 1 milion de euro

la 24 September 2019 15:42 Reactualizat la: 24 September 2019 15:42
3 Comentarii

Șantier de cel puțin un an la Opera Română din centrul Timișoarei, cu 1 milion de euro

foto: arhivă
24 September 2019 15:42 Reactualizat la: 24 September 2019 15:42
Încep renovări de aproape 1 milion de euro la clădirea Operei Române din centrul Timișoarei, după primul contract încheiat de primărie în urmă cu mai bine de trei ani. Ironia este că vorbim despre lucrări suplimentare, deși primele lucrări nici nu s-au făcut încă. Fie că sunt operațiuni de consolidare sau de renovare, cert este că Opera Română va sta cel puțin un an în șantier.
Scris de Roxana Deaconescu - Încep renovări de aproape 1 milion de euro la clădirea Operei Române din centrul Timișoarei, după primul contract încheiat de primărie în urmă cu mai bine de trei ani. Ironia este că vorbim despre lucrări suplimentare, deși primele lucrări nici nu s-au făcut încă. Fie că sunt operațiuni de consolidare sau de renovare, cert este că Opera Română va sta cel puțin un an în șantier.

Trimite articolul

X

4,64 milioane de lei cu TVA, echivalentul a aproximativ 980.000 de euro! Atât primește firma Alex Dia Construct ca să execute lucrări suplimentare la Palatul Culturii din centrul Timișoarei, clădirea care găzduiește mai multe instituții culturale și care se degradează pe zi ce trece. Șantierul ar trebui să înceapă în curând și va fi deschis în baza celui de-al doilea contract semnat de primărie pentru reabilitarea Operei Române.

„Am semnat contractul pentru lucrări suplimentare de reabilitare a fațadei Palatului Culturii. A durat foarte mult până să putem face lucrul acesta. Licitația am finalizat-o demult, dar a fost nevoie de lucrări suplimentare, a trebuit să facem o nouă licitație. Trebuie ca anul 2021 să ne prindă cu această clădire emblematică reabilitată. Și vom face astfel încât așa să fie. Am și planificat o întâlnire cu toți cei implicați. Procedura este mai delicată, cu schelele, pentru că nu le putem prinde pe clădire”, a anunțat, marți, primarul Timișoarei.

Este vorba, de fapt, despre un contract pentru „execuția lucrărilor (PT + execuție) – lucrări suplimentare pentru reabilitarea fațadei placată cu travertin de la Palatul Culturii Timișoara – Piața Victoriei HCL 286/2008, Timișoara – Reabilitarea fațadei placată cu travertin de la Palatul Cultural Timișoara”.

Epopeea Operei Române a început în urmă cu mai bine de trei ani. În 16 februarie 2016, Nicolae Robu anunța că municipalitatea a finalizat licitația pentru reabilitarea fațadei principale a Palatului Culturii, firma câștigătoare fiind Alex Dia Construct SRL, cu o ofertă de 632.000 de lei, adică puțin peste 140.000 de euro. Șantierul ar fi trebuit să înceapă în câteva săptămâni, dar în centrul Timișoarei nu s-a schimbat nimic. Inițial s-a spus că se face o evaluare, apoi că se stă după avize, apoi s-au făcut modificări în proiect. Au trecut mai bine de trei ani de atunci, iar reprezentanții primăriei au decis să facă o licitație nouă, câștigată tot de Alex Dia Construct.

Potrivit primarului Timișoarei, șantierul începe, de fapt, cu lucrări suplimentare.

„Primul contract nu se poate face până nu se face asta. Astăzi de dimineață (marți – n.r.) am avut o discuție, eu nu am verificat personal, mi s-a spus că sunt toate avizele și pot începe lucrările. Inclusiv consolidare cred că presupun, nu știu eu aceste detalii”, ne-a mai spus Robu.

Ce lucrări se vor face

Jurnaliștii TION au intrat în posesia caietului de sarcini pentru lucrările suplimentare. Documentația spune că imobilul prezintă „un real pericol pentru trecătorii din zonă”. Cu toate acestea, vreme de mai bine de trei ani nu s-a mișcat un deget pentru reabilitarea fațadei Palatului Culturii. Aceasta deși s-a aflat încă din 2017 că e nevoie de modificări la soluția inițială.

„Urmare a cerințelor din avizul din 2017 emis de Ministerul Culturii și Identității Naționale, soluția inițială a fost modificată, rezultând articole noi de deviz ce nu au fost ofertate inițial, lucrări suplimentare, demontare elemente deteriorate, consolidări suport placaje, placare travertin lipsă, impermeabilizare și neutralizare, placare trepte și contratrepte, injectări consolidări fundații, inclusiv asistență și proiectare ulterioară pe specialitatea monumente istorice”, se arată în caietul de sarcini.

Șantierul va începe cu lucrări pregătitoare: golirea molozului din pod, desfundarea colectoarelor de preluare a apelor pluviale, lucrări de consolidare – prin injectarea fundațiilor din exterior cu rețete care să conțină lapte de ciment și silicat de sodiu, refacerea hidroizolației de la terasa arcului, realizarea de schele și copertine provizorii, realizarea releveelor cu zone degradate, desprăfuirea fațadelor, îndepărtarea elementelor instabile. Se vor face și investigații pentru studierea pietrei, adică muncitorii vor trebui să descopere toate tipurile de rocă prezente în ansamblul monumentului, dar și pentru studierea mortarelor, a cărămizilor din zidării și a factorilor de deteriorare a materialelor. La final, se vor face teste pentru alegerea produselor de tratare a pietrei din clădirea monument istoric.

Interesant este că, dacă ne luăm după caietul de sarcini intrat în posesia TION, „execuția și proiectarea se vor face concomitent, astfel proiectul tehnic se va completa sau finaliza pe parcursul execuției lucrărilor, fără depășirea perioadei de 12 luni de la data primirii ordinului de începere”.

Firma Alex Dia Construct se ocupă și de transformarea clădirii primăriei de pe str. Vasile Alecsandri nr. 1, în baza unui contract în valoare de 3,1 milioane de lei. Acolo, șantierul a început la finele anului 2017.

Articole pe aceeași temă:

O nouă licitație pentru reabilitarea fațadei Operei Române. Cu aproape 1 milion de euro

Nicolae Robu, despre mizeria de la șantierul V. Alecsandri 1: Pentru moment înghițim în sec

Trimite articolul

X
Taguri:
opera romana ,
opera timisoara ,
reabilitare fatada opera ,
reabilitare opera timisoara ,
restaurare cladire opera timisoara
3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Piron says:
    September 24, 2019 at 4:18 pm

    Ar trebui reabilitată și instalația sanitară a clădirii. Ca să ajungi la balcon trebuie să suporți un miros groaznic de… pardon!
    Să trăiască firmele agreate de primărie, cu 5 muncitori și 10 șantiere! Ajunge, bă, cât ați furat! E momentul să vă descurcați singuri, iar dacă nu sunteți în stare, atunci dispăreți!

    Reply
  2. Ionica says:
    September 24, 2019 at 8:00 pm

    Mai oameni buni:
    Va rog sa verificati cate licitatii organizate de catre Primaria Robu au fost castigate de firma Alex Dia srl care se burduseste de banii nostri. Ne tot miram ca nu avem….dar hotii au mai mult pe zi ce trece. Sa vedem ce casa isi va face robul dupa ce nu va mai fi primar intre Lidia si Mures o zona linistita de altfel. Ca doara nu le da doar pe gratis celor de la Alex Dia SRL
    Sa vedem noul primar pe cine va avea ca favorit pentru lucrarile “grase”…

    Reply
  3. sGaG says:
    September 24, 2019 at 8:56 pm

    lex Dia renoveaza si darapanatura aia de pe V Alecsandri,de vreo 2 ani …deci uitati de termene,,,interesant cum de tot aceeasi firma castiga lucrarile astea…
    Cred ca dau pretul minim la licitatie si dupa fac aditionale la contract,au gasit ei ,,lucrari suplimentare” care nu faceau obiectul licitatiei si asta e schema. asa lucrarea ajunge sa coste in final mai mult decat pretul cel mai mare ofertat la licitatie…..nu mai spun de termene….asta-i una din schemele de sifonat bani in Romania…

    Reply
  4. Cele mai citite știri

    1
    Programul Rabla revine din 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibile
    2
    „Un apartament” construit din 1.500 de cărți. Lectura prinde o nouă formă la Iulius Town
    3
    Temu și Poșta Română bat palma. Comercianții români vor avea acces la o rețea națională de livrare
    4
    Noah Wyle, desemnat cel mai sexy bărbat în viață în 2026! Actorul din „The Pitt” a fost luat prin surprindere de veste
    5
    Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
    6
    Salvați Copiii: Peste o treime dintre părinții români plecați la muncă în străinătate spun că relația cu propriii copii s-a răcit
    7
    Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
    8
    Alertă privind pastile de ecstasy pe care apare fața lui Donald Trump. Pot conține PMMA, o substanță toxică
    9
    Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
    10
    Psoriazisul poate crește riscul de AVC. Medicii explică legătura dintre cele două afecțiuni

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”

    Eveniment

    Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”

    Ştiri din Timiș

    FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”

    Eveniment

    Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal

    Eveniment

    Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș

    România

    Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie

    Horoscop

    Energia Astrală a lunii Noiembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323