S-a finalizat repartizarea copiilor in cresele din Timisoara

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
3Comentarii
S-a finalizat repartizarea copiilor in cresele din Timisoara
© Tion: S-a finalizat repartizarea copiilor in cresele din Timisoara
Reprezentanții Primăriei Timișoara au finalizat operațiunea de repartizare a copiilor în creșele pe care le administrează. Părinții trebuie să pregătească un dosar medical, conform legii.

PMT a publicat pe site-ul instituției lista dosarelor admise la creșele pe care le deține. Este vorba despre 13 creșe: de pe Brândușei, Drăgășani, Independenței, Irlanda, Leonard, Mureș, Musicescu, Retezat, Semenic, Stegarilor, Suceava, Vasile Lupu și Versului.

Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1955/1995, amplasarea sălilor de grupă pentru copiii de 1-2 ani se va face numai la parterul clădirii, la etaj putând merge numai micuții care au împlinit deja 2 ani. Pentru creșele la care nu s-a spus încă data începerii activității, copiii vor fi primiți la data la care dosarul medical este complet, părinții lor fiind obligați să-l prezinte conform HG 1252/2012.

Pentru completări dosare și clarificări, părinții se pot adresa Serviciului Public Creșe personal, la sediul din strada Piatra Craiului nr. 3, în intervalul orar 12-15. Contestațiile se pot depune în termen de 24 de ore la sediul serviciului, listele finale fiind afișate marți, la ora 15.30.

AICI găsiți listele pentru fiecare creșă în parte!

Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, au fost disponibile 250 de locuri pentru copii în creșele din Timișoara și au fost depuse aproape 500 de cereri.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor