Romi lasati liberi dupa un scandal cu topoare pe C.D. Loga

De Raoul Jurchela
Reactualizat la:
22Comentarii
Tratament blând pentru trei romi care au fost implicați într-un scandal monstru, marți seară, pe bulevardul C.D. Loga din Timișoara. Deși s-au războit cu pari și topoare și au blocat circulația, ei au fost lăsați liberi. Asta pentru că procurorii au decis să nu-i mai prezinte instanței cu propunere de arestare preventivă.


Scandalul a început marți seară, după ce două mașini s-au tamponat pe bulevardul C.D. Loga din centrul Timișoarei. Romii care se aflau în cele două autoturisme, membri ai două clanuri rivale, au început imediat să se certe.

Din casele din zonă au ieșit zeci de membri ai clanurilor înarmați cu pari, topoare și alte obiecte contondente, povestesc timișorenii care au asistat înmărmuriți la întreaga scenă. Circulația a fost complet blocată, iar spiritele s-au calmat cât de cât abia în momentul în care în zonă au sosit mascații de la IPJ Timiș.

Dintre toți cei care au participat la scandal, polițiștii au ridicat șapte persoane pe care le-au dus la audieri. Trei dintre acestea au primit chiar și ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

Miercuri însă procurorii au decis să îi elibereze fără a-i mai prezenta magistraților cu propunere de arestare preventivă.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor