Rezultate referendum Brexit: Marea Britanie iese din Uniunea Europeana

De T. Ex.
Reactualizat la:
23Comentarii
Rezultate referendum Brexit: Marea Britanie iese din Uniunea Europeana
© Foto: telegraph.co.uk
Joi, englezii și-au exprimat votul în legătură cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. 51,9% dintre aceștea au votat în favoarea părăsirii Blocului Comunitar, potrivit rezultatelor finale ale referendumului.

În Marea Britanie au fost organizate, joi, 382 de circumscripții electorale, pentru referendumul ce a stabilit viitorul țării și relațiile cu Uniunea Europeană. În urma numărării voturilor, rezultatele finale au indicat un procent de 51,9% în favoarea părăsirii Uniunii Europene, transmite Mediafax.

Aproximativ 17,4 milioane de englezi au votat pentru ieșirea din Blocul Comunitar, iar pentru rămânerea în UE au fost exprimate aproximativ 16 milioane de voturi. Totuși au fost înregistrate diferențe majore între regiuni, Scoția și Irlanda de Nord votând pentru rămânerea în UE. Voturile din Anglia și Țara Galilor au fost în special pentru părăsirea Uniunii Europene.

“Votul aici arată clar că oamenii din Scoţia văd viitorul lor ca parte a Uniunii Europene. Aşteptăm rezultatul final din Marea Britanie la nivel, dar Scoţia a vorbit. Şi vorbit clar”, a declarat prim-ministrul de la Edinburgh, Nicola Sturgeon,, transmite Mediafax.

UPDATE. David Cameron demisionează din funcția de prim-ministru al Marii Britanii

David Cameron a anunţat că va demisiona din funcţia de prim-ministru al Marii Britanii, în urma rezultatului referendumului, potrivit căruia aproape 52% dintre britanici au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană. Oficialul englez a declarat că voința poporului britanic trebuie respectată și că țara are nevoie de o nouă conducere, hotărâtă şi puternică, care să gestioneze relaţia Marii Britanii cu Uniunea Europeană.

“Ţara are nevoie de alți lideri. Nu cred că eu trebuie să fiu căpitanul care va duce țara spre această direcție. Avem nevoie de alți lideri, de un nou premier înainte de inceputul conferinței Partidului Conservator. Voi continua să fiu premier în următoarele 3 luni. Negocierile cu UE vor începe cu un nou prim-ministru. Voința britanicilor trebuie respectată. Nu pot exista dubii privind rezultatul. Vreau să asigur oamenii de afaceri că economia e puternică, iar pe cetățeni că nu vor exista schimbări imediate. Trebuie să ne pregătim pentru o negociere cu UE, să implicăm guvernul Scoției și al celorlalte regiuni. Sunt mândru că am fost premierul Marii Britanii în această perioadă”, a declarat David Cameron, potrivit Mediafax.

UPDATE1. Consecințele Brexit. Iohannis: România rămâne ataşată proiectului european

Vineri, președintele Klaus Iohannis a declarat că România regretă votul britanicilor pentru ieșirea din Uniunea Europeană, dar le respectă alegerea. Declarația a fost făcută la finalul consultării cu liderii politici, premierul Dacian Cioloş şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

“Noi regretăm acest vot, dar, în acelaşi timp, vreau să spun foarte clar că noi respectăm acest vot. UE este un proiect foarte valoros, România a fost de la bun început o ţară care a dorit să fie membră în UE, o ţară care a susţinut puternic ideea europeană şi în acest context România rămâne ataşată proiectului european. (…) România este convinsă că UE trebuie să continue, dorim să fim parte din acest proiect. Este nevoie de solidaritate şi unitate în UE, între cele 27 de state membre”, a declarat preşedintele, transmite Mediafax.

Șeful statului a dat asigurări că impactul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi unul scăzut asupra economiei şi monedei naţionale.

“În discuţiile pe care le-am avut astăzi am solicitat şi primit asigurări importante pentru ţară, pentru români. Prim-ministrul ne-a asigurat că impactul Brexit asupra economiei nu este mare, nu e motiv de îngrijorare, va fi gestionat fără probleme majore. De la guvernator – impactul asupra monedei naţionale este mic şi gestionabil, leul nu va avea probleme ne-a asigurat guvernatorul Mugur Isărescu. Am constatat consens politic între liderii politici, toţi cred că viitorul României este în înteriorul UE, toţi au fost de acord că un atu important în negocieri este stabilitatea României şi că e o ţară cu creştere economică, al cărui statut nu trebuie pus sub semnul întrebării din motive electorale”, a explicat Klaus Iohannis, transmite aceeași sursă.

Președintele a anunțat că săptămâna viitoare va avea loc o nouă rundă de consultări cu liderii politici, cu premierul şi cu guvernatorul BNR după Consiliul European.

“Trebuie să redefinim proiectul european, trebuie să-l facem mai bun, mai uşor de înţeles pentru cetăţeanul de rând, mai performant. Acelaşi lucruri sunt valabile pentru România. A existat consens politic şi voinţă politică pentru integrarea europeană. Nu a existat din păcate un proiect naţional, un proiect de ţară post aderare. Acum este momentul să recuperăm, este momentul elaborării unui nou proiect de ţară, lucru pe care îl vom face împreună. Pot să-i asigur pe români că această criză, fiindcă asta este, numită Brexit, are în ea oportunităţi importante pentru România şi împreună cu toată clasa politică vom avea grijă ca România şi Uniunea Europeană să iasă întărite din această criză”, a mai spus șeful statului.



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor