Regizorul Mihnea Columbeanu, condamnat definitiv la inchisoare pentru pornografie infantila

De T. Ex.
Reactualizat la:
Regizorul Mihnea Columbeanu, condamnat definitiv la inchisoare pentru pornografie infantila
© Foto: Mediafax
Regizorul Mihnea Columbeanu a fost condamnat, vineri, la 26 de ani și 4 luni de închisoare pentru pornografie infantilă. El va trebui să plătească și daune morale de câte 5.000 de euro pentru victimele sale.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Mihnea Columbeanu la 26 de ani și 4 luni pentru pornografie infantilă, decizia fiind definitivă. Astfel, judecătorii Curții de Apel au menținut  pedeapsa dată în primă instanţă, în februarie, de Tribunalul Bucureşti.

Regizorul și actorul a fost condamnat la mai multe pedepse pentru pornografie infantilă, dar și pentru trafic de minori şi agresiune sexuală, toate în formă continuată. Pentru aceste fapte, Columbeanu a primit pedepse care nu depășeau șase ani de închisoare, la care judecătorii au decis să adauge un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 20 de ani şi patru luni de închisoare, conform Mediafax. Astfel, Columbeanu va sta în spatele gratiilor timp de 26 de ani și 4 luni.

În acest dosar a fost condamnată și mama uneia dintre victimele lui Columbeanu, Gabriela Ionescu. Ea a primit nouă ani şi patru luni de închisoare, fiind găsită vinovată de trafic de minori în formă continuată, complicitate la viol, complicitate la pornografie infantilă şi complicitate la agresiune sexuală în formă continuată.

De asemenea, Mihnea Columbeanu trebuie să plătească daune morale de câte 5.000 de euro pentru victimele sale. Regizorul se află în arest din 31 iulie 2014.

Potrivit DIICOT, Mihnea Columbeanu, în vârstă de 54 de ani, a accesat materiale pornografice cu minori, folosind ID-ul “Mike”, apoi le-a pus la dispoziţia utilizatorilor unei reţele informatice, în locuinţa acestuia fiind găsite 12 hard-disk-uri, patru memory-stick-uri şi 1.331 de DVD-uri şi CD-uri cu astfel de materiale.

Columbeanu a recunoscut faptele de care este acuzat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase