Puful de plopi, pacostea de pe capul primariei inca din 2013. Corespondenta cu APM pentru taierea plopilor

De Roxana Deaconescu
24Comentarii
Puful de plopi, pacostea de pe capul primariei inca din 2013. Corespondenta cu APM pentru taierea plopilor
© foto: Odoras.md
O dispoziție dată de primarul Robu care ar fi trebuit pusă în practică încă de acum cinci ani ar fi putut scăpa Timișoara de puful nesuferit dat de plopi și, prin urmare, timișorenii de alergii. Campania anunțată, însă, de primarul Nicolae Robu încă din 2013, aceea de tăiere a plopilor din oraș, a murit de la stadiul de idee. Abia câțiva ani mai târziu cei din primărie au cerut acordul Agenției de Mediu, dar se pare nu și-au dat interesul foarte tare.

„Am dat dispoziţie să înceapă o companie de tăiere a plopilor şi a arborilor bătrâni şi degradaţi, care nu au valoare, evident, astfel încât să preîntâmpinăm posibilele necazuri cauzate de ei cu ocazia unor furtuni la care ne putem aştepta. (…) Plopii sunt pe o listă de arbori neagreaţi în Uniunea Europeană, arbori care au toxicitate, drept urmare, plopii trebuie în timp să dispară. Vrem să tăiem acei pomi care reprezintă un pericol”, spunea edilul Timișoarei în luna mai a anului 2013.

Deși campania ar fi trebuit să înceapă în scurt timp, dispozițiile lui Robu nu au prea fost puse în practică. S-ar fi tăiat doar plopii care au stat în calea punerii în practică a unor proiecte. La un moment dat, reprezentanții primăriei anunțau că puful din plopi este aspirat cu utilajele Retim, dar recunoșteau că metoda nu este foarte eficientă.

Au trecut șase ani de când primarul Nicolae Robu ocupă fotoliul de primar și cinci ani de la așa-zisa dispoziție dată de edil, pentru tăierea plopilor din oraș.

Corespondență la modul general cu Mediul

La sfârșitul lunii februarie a acestui an, Direcția de Mediu a primăriei a trimis următoarea solicitare Agenției pentru Protecția Mediului Timiș: „Solicităm aprobarea defrișării tuturor plopilor aflați pe domeniul public al Municipiului Timișoara, deoarece din partea cetățenilor am primit numeroase solicitări în acest sens. Menționăm faptul că acești arbori reprezintă un real pericol pentru pietoni, imobile, autoturisme, datorită creșterilor excesive și schimbărilor climatice”. O exprimare ambiguă ce i-a pus pe gânduri pe specialiștii de la APM, care au cerut mai multe explicații.

„Ei au cerut la modul general, trebuiau să spună foarte clar amplasamentele exacte, numărul acestora și starea fito-sanitară. Nu s-a depus nimic în plus de la această solicitare a noastră transmisă în 26 februarie. Nu am primit nimic în completare”, ne-au declarat reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Timiș.

Practic, ARPM a trimis o adresă către primărie, la câteva zile după ce a primit solicitarea municipalității, dar primăria a oprit corespondența. Cel puțin deocamdată.

„Cu privire la adresa din 20 februarie, prin care se solicită aprobarea Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, pentru defrișarea tuturor plopilor aflați pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în conformitate cu prevederile Legii 24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților vă comunicăm următoarele: APM Timiș a transmis în mai 2017 toate informațiile legate de documentele care trebuie depuse de către administrația publică locală pentru o solicitare de tăiere de arbori sănătoși. În lipsa informațiilor mai sus menționate solicitarea dvs. nu poate fi analizată și nu se poate emite un punct de vedere conform prevederilor legale”, se arată în scrisoarea trimisă de APM.

Deci, aparent, Agenția de Mediu ar fi anunțat primăria încă de anul trecut în ce condiții pot fi tăiați plopii cauzatori de puf de pe teritoriul Timișoarei.

Puful de plopi, dăunător în mai-iunie

Primarului Nicolae Robu i s-a spus că APM a cerut studii pentru fiecare plop în parte. În vreme ce municipalitatea își trimite adrese cu Agenția pentru Protecția Mediului, plopii creează probleme în oraș.

„Am primit de la cineva o sesizare că pe malul Begăi, un teren folosit de copiii de la școala neoprotestantă este plin de puf și de frunze de la niște plopi din zonă și copiii cad frecvent și se accidentează, câteodată destul de grav. Sunt foarte supărat că încă nu au fost tăiați acești copaci. Evident, domnul Bere o să vină să-mi spună «când m-am apucat să tai au venit de la Garda de Mediu, pentru că cetățenii din zonă au făcut imediat o sesizare, și ei consideră că nu pot fi tăiați pur și simplu, pentru că așa e în UE reglementat, că arborii producători de puf pot fi tăiați»”, a explicat edilul-șef.

Au fost probleme cu un plop și lângă Centrul Regional de Afaceri, unde muncitorii municipalității s-au apucat să taie acești copaci și au fost opriți. Pentru că un plop nu a fost tăiat până la capăt, a căzut și s-a prăbușit pe o mașină.

„Lângă CRAFT ne-am apucat să tăiem acei plopi și am pățit exact asta. Nu au fost tăiați până la capăt, până când unul s-a prăbușit și a provocat avarii importante la o mașină scumpă. Din fericire, nu a fost accidentat nimeni. Atunci s-a prins curaj și s-au tăiat toți. Noi trebuie să fim responsabili și tari pe poziție. Poate să cârtească vreo exaltată sau vreun exaltat, noi suntem oameni responsabili, nu tăiem niciun copac nejustificat și plantăm întotdeauna mult mai mulți. O să intervin, să le dau dispoziție din nou să taie acești copaci care produc atâta rău”, a mai spus Robu.

Puful de plopi apare în lunile mai-iunie și este unul dintre factorii declanșatori ai rinitei alergice, care este diagnosticată la aproximativ 20% din populația României. Alergia la puful de plopi este asemănătoare cu alte alergii și se manifestă prin simptome precum lăcrimarea ochilor, strănut, mâncărime la nivelul nasului sau a ochilor și secreție nazală. Spre deosebire de alți alergeni, puful de plop nu prea poate fi evitat, pentru că ajunge peste tot, intrând chiar și în case, pe geamuri. Medicii le recomandă celor alergici să poarte măști de față care să le acopere gura și nasul.

Articole pe aceeași temă:

taieri arbori 1
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, luni, iniţierea unei campanii de tăiere a plopilor şi a altor arbori bătrâni din oraş, pentru a evita prăbuşirea acestora şi provocarea de accidente şi pagube, a motivat edilul. În locul lor urmează să fie plantaţi alţi copaci, dă asigurări primarul. ...



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor