Alesii au decis: toate terasele din Timisoara vor fi deschise pana la ora 1 in noapte!

De Alina Strugariu​
Reactualizat la:
7Comentarii
Alesii au decis: toate terasele din Timisoara vor fi deschise pana la ora 1 in noapte!
© TION: Alesii au decis: toate terasele din Timisoara vor fi deschise pana la ora 1 in noapte!
De la un proiect care prevedea prelungirea programului după care funcţionează terasele din centrul Timişoarei de la miezul nopţii până la ora 1.00, aleşii locali au ajuns să extindă orarul pentru terasele din tot oraşul. Din iunie până la sfârşit de septembrie, comercianţii pot să ţină terasele deschise până noaptea la ora 1 dacă doresc. Decizia luată vineri i-a revoltat pe timişorenii care locuiesc în imobilele din Piaţa Victoriei.

Aleşii locali au modificat, în plenul de vineri, o hotărăre de consiliu mai veche prin care a fost aprobat regulamentul privind condiţiile de desfăşurare a activităţilor de comerţ stradal, prin care s-a reglementat funcţionarea teraselor sezoniere pe raza municipiului Timişoara.

Propunerea Executivului Primăriei era ca în perioada 1 iunie – 30 septembrie terasele din cartierul Cetate, din Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii şi Piaţa Traian, din Complexul Studenţesc şi de pe malurile canalului Bega să funcţioneze până la ora 1.00, iar în restul oraşului – zone rezidenţiale până la ora 22.00. Asta, în condiţiile în care în prezent orarul teraselor din centru este până la miezul nopţii.

Autorităţile locale şi-au motivat propunerea „având în vedere intensificarea activităţilor comerciale – alimentaţie publică în perioada estivală şi ca urmare a interesului manifestat de către operatorii economici” şi pornind de la dorinţa de a dezvolta zona din punct de vedere turistic.

La şedinţa de consiliu de vineri au venit şi mai multe persoane care locuiesc în imobile din Piaţa Victoriei, oameni nemulţumiţi de planul autorităţilor.

„Piaţa Victoriei este o zonă rezidenţială, sunt locuinţe. Credem că prelungirea orarului pentru noi nu este un lucru bun. Orarul acesta şi așa nu este respectat acum, nu garantează că se asigură condiţiile de linişte care se asigură prin lege”, a reclamat reprezentanta unei asociaţii de proprietari din Piaţa Victoriei. Femeia s-a declarat deranjată şi de faptul că bat clopotele.

O altă persoană din sală s-a plâns că în centru, totuşi şi o zonă rezidenţială, este oricum o gălăgie infernală, iar proprietarii de terase nu respectă nici actualul orar de funcţionare şi se întind peste program…

Primarul Nicolae Robu le-a cerut tuturor să înţeleagă că vorbim totuşi despre centrul oraşului, un loc unde lumea vrea să vină să se relaxeze pe perioada verii şi unde trebuie să vină turişti, aceeaşi forfotă fiind întâlnită şi în alte oraşe civilizate ale Europei.

„La aceste terase interzicem să se facă gălăgie”, a afirmat Robu. „Cine interzice?”, au strigat contestatarii din sală.

„Prin regulament se interzice… Nu se pune muzică la nicio terasă în afară de Lloyd. Nu este permis să se pună muzică, după ştirea mea. Este linişte şi știu din proprie experienţă, pentru că uneori vin şi eu şi ajung cam pe la orele 22-23 (…) Centrul Timişoarei trebuie să fie un loc în care timişorenii să se simtă bine şi turiştii să vină ştiind că se pot simţi bine. Eu susţin această propunere şi mi-o asum”, a replicat primarul.

Oamenii s-au plâns că terasele nici măcar nu au afişat programul de funcţionare.

„Va fi obligatoriu ca toate să afişeze orarul de funcţionare şi ca orarul să fie respectat. Ora 1 va fi ora 1, dacă nu se vor aplica amenzi, iar în cazul celor care nu se conformează vom ridica autorizaţia de funcţionare. Dar regula trebuie să fie regulă”, a mai spus Robu.

Locuitorii din Piaţa Victoriei au dorit apoi să afle cine îi controlează pe deţinătorii de terase. Primarul le-a spus că Poliţia Locală are în permanenţă patrule în Piaţa Victoriei, iar persoanele care fac gălăgie vor fi trase la răspundere.

În cele din urmă s-a acceptat în consiliul local prelungirea orarului în perioada 1 iunie – 30 septembrie a fiecărui an, dar aleşii PSD au venit şi cu o altă propunere. Consilierii social-democraţi au propus ca regula să se aplice pentru tot oraşul, pentru toate terasele, nu doar pentru cele din centru. Zis şi făcut. Majoritatea a fost „pentru”, ceea ce înseamnă că toate terasele din Timişoara vor putea funcţiona până la ora 1.00.

 



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor