Profesorii din Timis vor fi repartizati pe posturi

De Delia S. Barbu
Profesorii din Timis vor fi repartizati pe posturi
„Aceasta este o perioadă plină în graficul mişcării cadrelor didactice în Timiş”, a spus, marţi, Cornel Petroman, inspector şcolar general ISJ Timiş.

După ce luni, 13 august, a avut loc prima etapă de repartizare pe posturi a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7 la examenul de titularizare din 2 august, s-a ajuns la perioada contestaţiilor, urmând ca, de joi, să înceapă etapa a doua a procesului.

„Joi va avea loc repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrelor de concurs, a candidaţilor ce au obţinut cel puţin media 5 la concursul de admitere pe posturile didactice vacante sau rezervate pentru angajaţii pe perioadă determinată. Tot joi va avea loc depunerea cererilor de pre-transfer, prin consimţământul unităţilor de învăţământ. Această mişcare are loc între titulari, dintr-o şcoală în alta (…). De luni, 20 august, începe o nouă săptămână plină privind graficul mişcării cadrelor didactice”, a precizat Cornel Petroman, inspector şcolar general ISJ Timiş, oferind detalii despre detaşări şi pre-transfer.

Conform datelor de la Inspectoratul Şcolar General Timiş, după ce luni, 13 august, a avut loc repartizarea cadrelor didactice pe posturile titularizabile, din cele 212 posturi s-au ocupat 124 de posturi, reprezentând un proces de 58,49 la sută.

„Din punct de vedere juridic, nu contează dacă aceste posturi sunt în Timişoara sau în mediul rural, pentru că acum se poate face transfer din mediul rural în oraşe”, a punctat Cornel Petroman, inspector şcolar general ISJ Timiş. Au rămas în continuare vacante 1892 posturi sau fracţiuni de posturi. Posturile întregi sunt cele titularizabile rămase, şi cele rezervate, au spus reprezentanţii ISJ Timiş.

„Toate cele 88 de posturi rămase neocupate vor reapărea în 16 august, dar ele nu mai sunt titularizabile, ci pentru suplinire, pentru un an de zile”, a explicat şi Francisc Halasz, inspector şcolar general adjunct.

S-au afisat rezultatele la titularizare in Timis



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !