Probleme cu apa, marti, la Timisoara

De T. Ex.
Probleme cu apa, marti, la Timisoara
© TION: Probleme cu apa, marti, la Timisoara
Şi Colterm şi Aquatim anunţă întreruperi în furnizarea apei, pentru marţi, la Timişoara. Vor fi afectaţi consumatorii din zona centrală a oraşului, de pe strada Episcop Augustin Pacha, Sala 2 a Teatrului Naţional şi magazinul Bega, dar şi abonaţi de pe străzile Lorena şi Renaşterii, Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde şi două şcoli.

Reprezentanţii societăţii Colterm spun că sunt nevoiţi să întrerupă furnizarea apei calde și a căldurii la Punctul Termic nr. 73, în ziua de marți, 27 octombrie 2015, între orele 8.00-14.00, pentru remedierea unei defecțiuni apărute la rețeaua termică primară.

„Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondați zonelor Lorena, Renașterii, Spitalul de Cardiologie, Colegiul Tehnic ,,Regele Ferdinand” I și Grupul Școlar ,,Tudor Tănăsescu””, precizează cei de la Colterm.

Întreruperi anunţă şi cei de la Aquatim, tot pentru marţi, în zona Parcului Civic din centrul Timişoarei.

„Între orele 9.00 și 15.00, se va întrerupe furnizarea apei reci pe strada Episcop Augustin Pacha, la centrul comercial Bega și la Sala 2 a Teatrului Național Timișoara, pentru lucrări de refacere a rețelei de apă în zona Parcului Civic. Se va lucra la intersecția străzilor A. Pacha și E. Carusso”, potrivit reprezentanţilor Aquatim.

La reluarea alimentării este posibil ca apa să fie temporar tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate, dar perturbarea va fi de scurtă durată, dă asigurări operatorul. Nu se recomandă folosirea apei în scopuri menajere până când nu se limpezeşte.

Nu uitaţi că, pentru probleme legate de serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare, puteţi contacta dispeceratul Aquatim, care funcţionează non-stop la numerele de telefon 0256-201.362 şi 0756-119.528.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase