Prinsa la furat de alcool si electronice dintr-un magazin

De Raoul Jurchela
Prinsa la furat de alcool si electronice dintr-un magazin
© Prinsa la furat de alcool si electronice dintr-un magazin (foto: arhiva)
Dosar penal pentru furt pentru o femeie de 51 de ani, la Timișoara. Ea este cercetată de polițiști după ce a fost prinsă că a furat mai multe sticle cu alcool, dar și un hard-disk dintr-un magazin.


Femeia a fost prinsă de paznicii magazinului. Numai ce trecuse de casa de marcat fără să plătească pentru produse.

Oamenii de ordine au chemat imediat poliția în ajutor.

„Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că o femeie de 51 de ani a fost reţinută de agenţii de pază după ce a trecut de casa de marcat având asupra sa băuturi alcoolice şi un dispozitiv hard-disk, a căror valoare nu a fost achitată. Prejudiciul în valoare de peste 300 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite reprezentanţilor societăţii comerciale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a femeii”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase