Presedintele Siriei s-a folosit de Ambasada Romaniei pentru a returna Frantei medalia Legiunea de Onoare

De C.V.
Presedintele Siriei s-a folosit de Ambasada Romaniei pentru a returna Frantei medalia Legiunea de Onoare
© foto: Wikipedia/Kremlin.ru
Bashar al-Assad, președintele Siriei, a apelat la Ambasada României pentru a returna Statului Francez decorația Legiunea de Onoare, care i-a fost acordată în 2001.

Un oficial al Ministerului Afacerilor Externe din Siria s-a prezentat la Ambasada României pentru a preda medalia reprezentantului diplomatic român. Aceasta va fi returnată Franței, ca urmare a deciziei lui al-Assad de a renunța la această distincție, fiindcă nu îl mai onorează după ce Franța a participat la raidurile aeriene împotriva Siriei, organizate de SUA.

Bashar al-Assad a primit Legiunea de Onoare în 2001, la scurt timp după ce a venit la conducerea Siriei, din partea președintelui francez Jaques Chirac.

Franța a anunțat în prealabil demararea procedurilor de retragere a Legiunii de Onoare lui al-Assad. Oficialii sirieni au apelat la Ambasada României fiindcă Franța și-a închis reprezentanța diplomatică din Siria în 2012, iar România reprezintă, din perspectiva președintelui sirian, interesele franceze în țara pe care o conduce.

De altfel, România este singura țară care și-a menținut permanent funcțională misiunea diplomatică de la Damasc.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor