Poveste cu „a fost odata”, despre Timisoara

De S.P.D.
Poveste cu „a fost odata”, despre Timisoara
La Teatrul Naţional se repetă pentru un nou spectacol, cu un text scris special pentru și despre Timișoara de regizorul şi dramaturgul Peter Kerek, care „reconstruieşte, prin micile istorii de viaţă, povestea / istoria unui oraş”. Povestea va fi jucată pe muzica scrisă pentru ea de Cari Tibor, într-un decor creat de scenografa Iuliana Vâlsan.

Premiera spectacolului este programată marţi, 10 decembrie, de la ora 19:00, în Sala 2 a TNTm.

„A fost odată la Timişoara reconstruieşte, prin micile istorii de viaţă ale unei familii, cu umor şi cu nostalgie, povestea / istoria unui oraş. Căci, până la urmă, un oraş e tot un fel de familie: cu revoluţiile ei, cu prejudecăţile ei, cu acele lucruri mereu nespuse şi nefăcute la timp, cu momentele ei de curaj şi de laşitate. Distribuţia spectacolului îi reuneşte pe actorii Damian Oancea, Doru Iosif, Benone Viziteu, Alecu Reus, Claudia Ieremia, Ana Maria Cojocaru, Alina Ilea, Irene Flamann Catalina, Andrea Tokai, Ana Munteanu, Colin Buzoianu, Bogdan Spiridon, Victoria Rusu şi Flavius Retea”, precizează secretarul literar al TNT, Codruța Popov.

Biletele pentru spectacol s-au pus în vânzare la Agențiile TNT și costă între 20 și 40d e lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor