tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Politia anunta restrictii de viteza pe autostrada, administratorul drumului nu are informatii in acest sens

Politia anunta restrictii de viteza pe autostrada, administratorul drumului nu are informatii in acest sens

la 6 September 2012 13:25 Reactualizat la: 6 September 2012 19:02
6 September 2012 13:25 Reactualizat la: 6 September 2012 19:02
Probleme în administrarea autostrăzii Arad – Timişoara. În timp ce Poliţia Autostrăzi anunţă că pe acest tronson au fost introduse restricţii drastice de viteză din cauza unor lucrări, administratorul drumului nu are anunţate nici un fel de asemenea limitări.
Scris de M. Hoster - Probleme în administrarea autostrăzii Arad – Timişoara. În timp ce Poliţia Autostrăzi anunţă că pe acest tronson au fost introduse restricţii drastice de viteză din cauza unor lucrări, administratorul drumului nu are anunţate nici un fel de asemenea limitări.

Trimite articolul

X

Reprezentanţii Poliţiei Autostrăzi responsabili de cei 32 de kilometri de pe Arad – Timişoara, cu sediul la Arad, au anunţat introducerea unor restricţii importante de viteză pe drumul respectiv. Este vorba de restricţii de viteză de 60 km pe oră în anumite porţiuni unde constructorul lucrează la remedierea unor probleme la asfalt. Este vorba de trei puncte. Conform Poliţiei Autostrăzi, pe calea de circulaţie de la Arad la Timişoara au loc lucrări de reparaţii la partea carosabilă la kilometrul 535 plus 700, pe o lungime de 500 de metri, circulaţia fiind deviată pe banda de urgenţă. La kilometrul 532 plus 800, tot pe o lungime de 500 de metri, circulaţia se desfăşoară doar pe banda numărul doi, din cauza reparaţiilor. Pe calea de mers Timişoara-Arad, la kilometrul 535 plus 236, circulaţia se desfăşoară doar pe banda întâi.

„În toate cele trei situaţii, viteza de deplasare a fost redusă de la 100 la 60 de kilometri pe oră pe perioada lucrărilor, care se vor desfăşura câteva zile”, a declarat, conform unei agenţii de presă, subcomisarul Teodor Tudur, şeful Biroului de Poliţie Autostrăzi Vest, aflat în localitatea arădeană Vinga.

 

Administratorul drumului nu are anunţate restricţii

 

Nu ar fi nici o problemă cu anunţul poliţiştilor, drumuri perfecte nu există în România. Problema este că asemenea restricţii nu există anunţate la Compania de Autostrăzi, administratorul şoselei respective. Nici pe pagina „de gardă” a CNADNR, nici pe cea a Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timişoara nu este anunţată nici un fel de asemenea restricţie! Nu se pune problema lipsei de informare, aceste pagini sunt actualizate permanent, o dată la câteva minute.

Mai mult, dispecerul de serviciu ne-a confirmat şi telefonic, la CNADNR nu au fost anunţate nici un fel de restricţii de viteză pe Arad – Timişoara!

Aşa cum aţi putut citi pe www.tion.ro anumite porţiuni din autostrada proaspăt realizată au mari probleme cu suprafaţa de rulare, existând denivelări importante, dar şi crăpături în asfalt la îmbinarea podurilor, care creează probleme în trafic. Din urmă cu două săptămâni, pe autostradă pe anumite porţiuni fuseseră deja introduse limitări de viteză la 80 de kilometri pe oră. Constructorul autostrăzii anunţase că se va apuca de reparaţii în luna septembrie, dar un anunţ oficial în acest sens nu a fost lansat.

Update. Poliţia Autostrăzi dă lămuriri: Autostrada nu a fost încă predată spre administrare la CNADNR.

Poliţia Autostrăzi a impus restricţiile suplimentare împreună şi la solicitarea firmei constructoare, am aflat de la Tudor Tudur, şeful Poliţiei Autostrăzi Vest. Împreună, constructorul şi cei de la Poliţie au inventariat tot traseul autostrăzii şi au constatat mai mult de 10 locuri unde sunt deficienţe care trebuie remediate. Iar pentru a se asigura demararea lucrărilor a fost decisă impunerea restricţiilor de 60 de kilometri la oră. La fiecare dintre puncte se va lucra una – două zile, ne-a mai declarat Tudur.

„Acest drum nu a fost finalizat, el se află încă în administrarea constructorului. Predarea spre administrare către Compania de Drumuri nu a avut încă loc. Autostrada este în lucru şi se doreşte remedierea problemelor la porţiunile respective. Reprezentanţii constructorului ne-au comunicat, iar noi împreună am decis să restricţionăm circulaţia pe porţiuni mici. Noi am fost împreună pe autostradă şi am verificat ce probleme sunt. Am găsit cam 10 – 15 locuri unde trebuie intervenit. Echipele de muncitori vor lucra la câte unul dintre punctele cu probleme, poate astăzi circulaţia va fi dirijată pe banda de urgenţă, mâine se va muta la banda a doua. Cum merg reparaţiile”, ne-a declarat Tudor Tudur.

Cât apreciază oficialul că vor dura lucrările? „Noi, cum am spus, am numărat în jur de 10 – 15 deficienţe. Muncitorii vor lucra o zi – două la fiecare problemă. Se termină într-un loc şi se trece la următoarea. Eu apreciez că în maxim 30 de zile se repară peste tot şi restricţiile vor fi ridicate”, a mai spus Tudur.

Update. CNADNR: Reparaţiile finalizate la finalul lunii septembrie, autostrada terminată până la sfârşitul lui 2012.

Explicaţia necesităţii lucrărilor de remediere a fost dată chiar de reprezentanţii administratorului drumului, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. „Întrucât lucrările de scurgere a apelor şi dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie de la poduri nu au fost finalizate, au apărut tasări la rampele podurilor, fapt ce a impus ca în aceste zone viteza maximă de circulaţie să fie restricţionată la 80 km/h”. Aşadar, CNADNR vorbeşte de restricţia de 80 de kilometri pe oră, nu şi de cea de 60, intrată în vigoare pe mici porţiuni, în aceste zile.

Remedierea deficienţelor nu va sâcâi mult şoferii. „Conform programului de lucrări înaintat de către antreprenor, lucrările de reparaţii vor fi finalizate până la sfârşitul lunii septembrie 2012. Restricţia va fi ridicată după remedierea degradărilor apărute, când va fi asigurată circulaţia autovehiculelor în condiţii de siguranţă”, mai spune Claudia Buzatu, din partea Biroului Comunicare al CNADNR Bucureşti.

Vestea cea mai bună, desigur dacă va deveni şi realitate, este că toate lucrările la autostrada Arad – Timişoara vor fi terminate în acest an!

„Se estimează ca lucrările la autostrada Timişoara -Arad vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2012. Măsura instituirii vitezei maxime de deplasare (130 km/h) va fi luată de către CNADNR SA împreună cu IGPR numai după finalizarea tuturor lucrărilor prevăzute în contractul de execuţie, când vor fi îndeplinite toate condiţiile privind siguranţa circulaţiei”, se încheie răspunsul CNADNR referitor la problema apărută.

Atentie, probleme la autostrada vestului!

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
autostrada ,
restrictii ,
stiri ,
timisoara ,
tion ,
viteza
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Lugojul modelează viitorul voluntariatului. Primăria lansează proiectul european „YES Volunteer” pentru tineri
    2
    Tinerii din România pot călători gratuit prin Europa. Începe a doua rundă DiscoverEU 2025
    3
    „Crăciunul lor în mâinile tale” revine cu o ediție caritabilă pentru sprijinirea familiilor vulnerabile
    4
    Vă puteți programa online pentru consultații în Ambulatoriul Integrat al Spitalului CFR Timișoara
    5
    CJT dă bani pentru Arena Eroii Timișoarei. Simonis: „E frustrant că cei pe care îi ajut să finanțeze stadionul te acuză că nu ai bani să faci alt stadion”
    6
    FOTO. Au început lucrările la trecerea de cale ferată spre Cărpiniș. Trenul Timișoara – Jimbolia, anulat
    7
    Cerneala întâlnește piatra! Expoziție de litografie, la Palatul Baroc
    8
    Exercițiu de simulare a riscului de inundații pe râul Bârzava, în Timiș și Caraș-Severin
    9
    SAFE, prima aplicație anti-bullying din România, lansată la Timișoara
    10
    Blues, jazz, trombon, tubă, muzică pentru bebeluși și-un manifest pentru libertate, la Filarmonică

    Cele mai noi știri

    Eveniment

    Accident rutier în Remetea Mare: o victimă inconștientă

    Ştiri din Timiș

    Parteneriat istoric în Timiș: Consiliul Județean cofinanțează investiții în 25 de localități

    Capitală Culturală

    „Crăciunul lor în mâinile tale” revine cu o ediție caritabilă pentru sprijinirea familiilor vulnerabile

    România

    Parlamentul a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

    Ştiri din Timiș

    Lumină, colinde și bucurie. Târgul de Crăciun aduce magia sărbătorilor la Variaș

    Turism

    Banatul intră în cursa gastronomiei europene. Platformele culinare se pot înscrie la „Top Foodie Websites 2026”

    Ştiri din Timiș

    Muzica devine speranță la Timișoara. Concert caritabil pentru recuperarea artistului Ciprian Balici

    Capitală Culturală

    „Noi nu murim”. Concert comemorativ dedicat eroilor-martiri ai Revoluției, la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    „Sărbători la Timișoara, acum un secol”, temă de dialog la Muzeul Apei alături de istoricul Adrian Cioroianu

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Gala Excelenței Bănățene îl recompensează pe prof.univ.dr. Mihnea Munteanu
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici