Ploua cu contestatii la Bacalaureatul de toamna, in Timis: peste 400 de lucrari vor fi recorectate

De Adrian Panduru
Ploua cu contestatii la Bacalaureatul de toamna, in Timis: peste 400 de lucrari vor fi recorectate
© foto: arhiva
După rezultatele slabe de la Bacalaureatul de toamnă din Timiș (doar 306 elevi din 1.157 care s-au prezentat la examen au luat Bacalaureatul), candidații au depus peste 400 de contestații.

În Timiș, procentul de promovare, înainte de contestații, la această sesiune de toamnă a Bacalaureatului a ajuns abia la 26,45%. Practic, din 1.157 de elevi care s-au prezentat la examen, au reușit să ia Bacalaureatul doar 306, majoritatea cu note între 6 și 6,99, nefiind înregistrată nicio medie de 9 sau de 10 în cel mai vestic județ al țării.

Acum a venit rândul contestațiilor, iar peste 400 de candidați din Timiș au cerut recorectarea lucrărilor.

Conform situației transmise de Inspectoratul Școlar Județean, în Timiș au fost depuse, la Bacalaureatul de toamnă, 407 contestații.

La Matematică au fost depuse 133 de contestații, la Istorie 27, la Limba Română 82, fiind înregistrată o contestație și la Limba Ucraineană. 75 de contestații au fost depuse la Geografie, 67 la Biologie, 12 la Anatomie, două la Chimie, două la Fizică și două la Sociologie și la Informatică, precum și câte o contestație la Economie, respectiv Filosofie.

Între 2 și 5 septembrie vor fi recorectate lucrările, iar în 6 septembrie se vor afișa rezultatele finale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !