Elevii care vor susține examenul maturității pot lua „meditații” din mediul academic timișorean. Începând cu 9 martie, cei care vor să se perfecționeze, să recapituleze, sau pur și simplu au nevoie de sprijin pentru a aprofunda materia pentru care optează la examenul de Bacalaureat, se pot înscrie la sesiunile oferite de instituția de învățământ superior. Participarea este gratuită, iar cei care nu pot ajunge fizic în sediul central al Universității de Vest din Timișoara, pot participa și online.
Luni, 3 iulie, au fost afișate rezultatele inițiale de la examenul de Bacalaureat. În județul Timiș, examenul a fost promovat de 73,18% dintre candidații prezenți. Au fost și trei medii de 10. Două unități au rate de promovare de 100%, în timp ce altele două sunt la 0%. Rezultatele finale vor fi afișate vineri.
Ştiri din Timiș
Cea de-a 36 ediție a Festivalului Fanfarelor se va desfășura la Timișoara în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie. Zece fanfare vor încânta trecătorii și curioșii în cinci locații din oraș. La fel cu edițiile anterioare, organizatorii își propun ca muzica să transpună emoția și atmosfera Banatului de altădată.
Eveniment
Dosar penal pe numele unui bărbat de 64 de ani, la Timișoara. El a fost reținut după ce a încercat să fure dintr-un magazin situat pe Calea Circumvalațiunii.
Capitală Culturală
Autoritățile județene din Timiș au organizat vineri seară „Balul Mocioni”, eveniment festiv dedicat monumentului istoric din Foeni, Timiș, care este revitalizat în această perioadă. Cu sprijinul unei asociații din Timiș și parteneri din Islanda, conacul Mocioni a fost deja pus în valoare, prin activitățile educaționale și conexe care au avut loc și încă se desfășoară în Timișoara dar și în Foeni. Constructorii sunt, însă, în întârziere, iar cei de la Consiliul Județean Timiș i-au notificat că vor exista penalități după 30 aprilie.
Ştiri din Timiș
La Timișoara a devenit o tradiție ca sâmbătă, cu o zi înainte de Sărbătoarea Floriilor, să aibă loc o procesiune pe străzile orașului. Aceasta începe de la ora 17, existând două puncte de plecare spre Catedrala Mitropolitană.
Eveniment
Accident cu final nefericit, la Orăștie. O fetiţă de patru ani a fost lăsată nesupravegheată și a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Ea a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
Utile
Sâmbătă, 27 aprilie, au loc lucrări realizate de SDM Timișoara în oraș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 aprilie, la Centrul de Proiecte are loc Harababura Fair. Mai puteți merge la un film, la o lansare de carte și expoziție de fotografii sau la Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
România
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Deva, că sunt necesare modificări în legislaţia referitoare la consumul de droguri, ea exemplificând prin faptul că părinţii tinerilor care au vârsta peste 18 ani au nevoie de sprijin pentru a-i putea ajuta şi interna pe aceştia în centre de tratament, scrie Agrepres.