Pistele de biciclete preferate de soferii din Timisoara. Politia Locala rupe amenzi

De Roxana Deaconescu
22Comentarii
Pistele de biciclete preferate de soferii din Timisoara. Politia Locala rupe amenzi
© TION: Pistele de biciclete preferate de soferii din Timisoara. Politia Locala rupe amenzi
Șoferii parchează cu tupeu pe pistele de biciclete, fără să le pese că sunt puține și că ar putea fi și folosite de bicicliștii din Timișoara. Polițiștii locali susțin că sunt la datorie și că… au început să dea mai multe amenzi.

Oprirea și staționarea autovehiculelor pe pistele pentru bicicliști rămân în atenția polițiștilor locali, transmit oamenii legii. Anul trecut, în cadrul Poliției Locale a fost instituit un număr de telefon la care bicicliștii pot suna să reclame mașinile ce le blochează traseele: 0356.913.

„Ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră acționează zilnic pentru luarea măsurilor legale în cazul conducătorilor auto care opresc sau staționează cu autovehiculele pe pistele destinate bicicliștilor amenajate pe raza municipiului Timișoara. Astfel, în ultimele luni au fost aplicate un număr de 179 sancțiuni pe pistele marcate în zone precum Bd. Eroii de la Tisa, str. Victor Babeș, Take Ionescu, Circumvalațiunii, C. Brâncoveanu, C. Porumbescu, T. Vladimirescu, I. Dragalina, Liviu Rebreanu, 16 Decembrie, Moise Doboșan și altele”, susțin reprezentanții Poliției Locale.

Oamenii legii spun că pe străzile respective au fost și cele mai multe sesizări venite din partea timișorenilor la numărul 0356.913: „la acest număr, în ultima perioadă au fost transmise un număr de 61 de sesizări privind oprirea sau staționarea autovehiculelor pe piste pentru bicicliști”.

Amenzile pentru șoferii care parchează pe pistele de biciclete sunt cuprinse între 250 și 625 de lei și 2 până la 3 puncte penalizare la permis.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor