tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Pedeapsa cu inchisoarea sau pedepse alternative pentru droguri? Parerile sunt impartite

Pedeapsa cu inchisoarea sau pedepse alternative pentru droguri? Parerile sunt impartite

la 25 June 2015 16:20
25 June 2015 16:20
România este una dintre puţinele ţări care condamnă penal consumul de droguri, nu numai traficul. E puşcăria o soluţie bună sau nu pentru ”reeducarea” celor care au fost prinşi cu droguri pentru consum? Sunt numeroase păreri pro şi contra, un lucru e sigur, cei care au trecut prin calvarul utilizării acestor substanţe sunt afectaţi, rareori reuşesc să obţină ceva după o sesiune după gratii, poate doar în sens negativ, iar la terminarea ”stagiului”, poartă în spate stigmatul de a fi stat în penitenciar.
Scris de M. Hoster - România este una dintre puţinele ţări care condamnă penal consumul de droguri, nu numai traficul. E puşcăria o soluţie bună sau nu pentru ”reeducarea” celor care au fost prinşi cu droguri pentru consum? Sunt numeroase păreri pro şi contra, un lucru e sigur, cei care au trecut prin calvarul utilizării acestor substanţe sunt afectaţi, rareori reuşesc să obţină ceva după o sesiune după gratii, poate doar în sens negativ, iar la terminarea ”stagiului”, poartă în spate stigmatul de a fi stat în penitenciar.

Trimite articolul

X

Deşi consumul de droguri nu este atât de răspândit în România ca şi în alte ţări din vest, acest flagel afectează un număr important de oameni, mai ales tineri. Indiferent de mediul social de unde provin, consumatorii de droguri suferă, în plus mulţi ajung şi în puşcărie, fiind despărțiți de cei dragi, care i-ar putea fi aproape în momentele grele. Opinia lor atunci când scapă de problemă este clară: nu vă atingeţi de aceste substanţe, vă aduc numai rele!

În vârstă de 30 de ani, Florian a fost consumator de droguri, iar ulterior, la 19 ani, a ajuns şi traficant. Era o bună modalitate de a-şi rotunji veniturile şi a-şi finanţa consumul. După ce a trecut de calvarul consumului, traficării şi ulterior a încarcerării, el are un mesaj extrem de clar: „Nu consumaţi niciodată droguri!”.

„Mi-au afectat viaţa în sens negativ, nu am putut să îmi îndeplinesc visul, nu am luat licenţa, nu m-am realizat pe plan profesional, chiar înainte de a susţine examenul am fost trimis în închisoare”, spune Florian.

El a făcut parte din grupul celor care susţin utilizarea unor pedepse alternative pentru cei care ajung în puşcărie pentru astfel de probleme, în cadrul unei dezbateri susţinute la Universitatea de Vest Timişoara, cu ocazia zile Internaţionale de Luptă împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri.

„Am început să mă droghez pe la 14 ani, din cauza anturajului în care mă aflam, mai precis cartierul unde lucram. Am început cu marijuana, ajunsesem să fumăm zilnic, câteodată Ecstasy sau cocaină. La 18 – 19 ani am ajuns să vând, nu neapărat pentru a-mi plăti mie consumul, dar e adevărat că îmi oferea un venit bun. În 2005 am fost arestat prima dată, iar după ce am ieșit am făcut trafic din nou și acum sunt închis la Penitenciarul Timișoara de aproximativ un an de zile, mai am de ispășit din pedeapsă câteva zile, am trecut de comisia de liberare”, mai spune Florian.

 

El spune că este foarte ușor să ajungi de la consumator de droguri la traficant.

„Le spun tinerilor să nu se apuce de consum de droguri pentru că de la consum ajungi să faci trafic. Ei să se gândească bine în ce anturaj umblă, anturajul este foarte periculos. După ce eşti închis începi să vezi cine cu adevărat ți-e aproape, din fostul anturaj majoritatea oamenilor te lasă baltă, doar cei cu adevărat dragi îţi sunt aproape. Duci în spate greutatea stigmatului de a fi fost în penitenciar. Din fericire, eu sunt un caz care am noroc. Cei de la fostul loc de muncă mă înţeleg, voi fi reangajat unde am lucrat”, mai spune tânărul.

El vrea să-şi termine studiile, să se angajeze şi să-şi întemeieze o familie. Dacă ar fi în situaţia de a descoperi că fiul său a devenit consumator, el spune că povara ar fi enormă.

„Vă daţi seama că după ce am trecut prin acest calvar nu mi-ar cădea bine aşa ceva. Aş face tot ce e posibil să rezolv problema. Chiar dacă el nu ar ştii în acel moment prin ce am trecut, i-aş împărtăşi din experienţa mea şi aş face tot ce pot pentru a-l îndrepta. Bătaia nu e o soluţie”, a încheiat Florian.

Un alt condamnat după ce a fost prins cu droguri, Ciprian, recunoaşte că totul depinde de o singură decizie, una greşită, care poate schimba total viaţa. În vârstă de 25 de ani, el ştie deja bine ce înseamnă puşcăria, fiind deja trecut prin cei patru ani din cei șapte ani de închisoare primiţi pentru trafic de droguri de mare risc.

Interesant este că şi Florian şi Ciprian au făcut sport atunci când s-au apucat de droguri.

„Am făcut sport de performanță, m-am lovit la ochiul stâng și a trebuit să fac o pauză de doi ani de zile. În acea perioadă am deviat puțin de la drumul meu, de la calea sportivă, și am început să consum, iar de la consum la trafic a fost un singur pas. La început am consumat doar marijuana și apoi cam de toate”, spune Ciprian.

Deşi recunoaşte că perioada petrecută după gratii l-a schimbat mult în bine, el recunoaşte că o soluţie mai bună ar fi o pedeapsă alternativă nu privativă de libertate.

„Mi-am dat seama că toată viața pe care am avut-o, pe care eu o vedeam frumoasă, că de fapt nu e ceea ce pare. Regret și nu aș mai greși niciodată în felul acesta. E vorba de tentație, de chestia aia că poţi avea ceva ce e interzis și cred că dacă oamenii ar știi să spună nu tentației sau celor care-i cheamă spre acea tentaţie ar fi mult mai bine. O decizie greșită îți poate schimba viața. Dacă umbli într-un anturaj care consumă droguri, inevitabil poți ajunge să consumi și tu, dar dacă știi să spui nu, poți să treci peste o mare problemă a vieții”, povestește cu regret Ciprian.

El este de părere că închisoarea nu este o pedeapsă utilă pentru cei care sunt dependenți de droguri.

„Dacă e utilă pedeapsa cu închisoarea la asemenea probleme. E clar că, dacă aş fi putut, aş fi ales o altă soluţie, care nu e privativă de libertate. Aș fi ales să rămân în stare de libertate și să urmez un program social, orice altceva decât să fac detenție. Cred că dacă primeam o pedeapsă mai mică, era mai OK, lecția ți-o înveți oricum, îți dai seama de greșelile făcute și după un an de detenție”, a spus Ciprian, referindu-se la alternativele care ar putea fi aplicate la pedeapsa cu închisoarea în ceea ce priveşte consumul de droguri şi deţinerea pentru consum a acestor substanţe interzise.

Trimite articolul

X
Taguri:
campanie ,
consum de droguri ,
pedeapsa cu inchisoarea ,
timisoara ,
traficanti
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    LOGS aleargă #AlăturiDeRefugiați la Timișoara City Marathon. Vă puteți alătura voluntarilor!
    2
    Rezistență prin delicatețe: expoziție Călin Beloescu la Galeria Brăteanu
    3
    Continuă lucrările la calea ferată din zona Gării de Nord Timișoara
    4
    Hala de tramvaie din Timișoara ar putea deveni centru cultural cu bani europeni
    5
    Judecătorii de la Tribunalul Timiș nu mai protestează. Activitatea revine la normal
    6
    Copiii cu boli cronice pot continua școala în spital. Începe înscrierea profesorilor voluntari
    7
    FOTO. Un liceu „verde” cu cabinet stomatologic se va construi la Moșnița Nouă
    8
    Histamina nu e dușmanul: mituri și realități despre simptomele sale
    9
    Orgă și saxofon, klezmer și Piazzolla, în Biserica din Elisabetin
    10
    FITT premiază cele mai bune proiecte de tineret din Timiș

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 18 decembrie 2025, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Hala de tramvaie din Timișoara ar putea deveni centru cultural cu bani europeni

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Grădiniță modernă pentru 360 de copii, construită cu fonduri europene la Moșnița Nouă

    Eveniment

    Accident la Belinț. Pasager rănit după ce mașina în care se afla s-a izbit de un copac

    Ştiri din Timiș

    Festivalul de Datini și Colinde transformă Giarmata într-o scenă a folclorului autentic

    Ştiri din Timiș

    Pișchia celebrează identitatea bănățeană la prima ediție a Festivalului de Cultură „Ionel Iacob-Bencei”

    Ştiri din Timiș

    Controale extinse la azilele de bătrâni din Timiș după neregulile descoperite la Cenad

    Ştiri din Timiș

    Rata șomajului din Timiș rămâne scăzută, în ciuda a aproximativ 600 de concedieri anunțate

    Eveniment

    Șoferiță de 16 ani, rănită după ce a trecut pe roșu și a intrat într-o altă mașină, la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Ginecologia oncologică, o luptă contra timpului. Prof. Marius Craina: „Femeile ajung la noi prea târziu, dar asta se poate schimba”
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici