Paul Codrea la parchet. Il acuza de inselaciune pe Valentin Velcea

De F.M.B.
6Comentarii
Paul Codrea la parchet. Il acuza de inselaciune pe Valentin Velcea
Prezență neașteptată, în joi dimineață, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Fotbalistul Paul Codrea a mers în fața procurorilor pentru a vedea în ce stadiu este dosarul în care Codrea și Cristian Dancia îl acuză pe antrenorul Valentin Velcea că i-a înșelat cu sute de mii de euro.

Paul Codrea a sosit la parchet pentru a vedea ce se mai întâmplă cu dosarul. Și asta pentru că, de câțiva ani, spune el, nu a mai primit nici o veste din partea procurorilor.

„Am un dosar care nu se rezolvă. Se știe foarte bine de conflictul meu care l-am avut cu fostul antrenor al Politehnicii Timișoara, cu Valentin Velcea. Un dosar care văd că nu face pași înainte și pe care sper sa îl urgentez. Nu știu, am venit să văd ce se întâmplă pentru că nu avem nicio înștiințare. Au trecut câțiva ani de zile, ne-au înștiințat că o sa fim chemați la audieri, la înfățișări la confruntări și nu s-a întâmplat nimic și am venit să văd ce se întâmplă”, spune fotbalistul.

Paul Codrea susține că Valentin Velcea le-ar fi promis, lui și lui Cristian Dancia, că îi va ajuta să achiziționeze mai multe terenuri. Pentru asta antrenorul ar fi primit 300.000 de euro însă proprietățile achiziționate, spun fotbaliștii, valorează cel mult 40.000.

„Este vorba despre un scandal cu niște terenuri pe care eu le-am cumpărat și consider că am fost victimă și am fost tras pe sfoară. Ne-a prejudiciat cu o sumă mare de bani pe mine și pe Cristian Dancia și acum așteptăm să vedem ce face parchetul. Este o suma mare de bani. Nu un milion de euro, mai puțin. Depinde cum te raportezi. Daca te raportezi la omul de rând este o sumă mare, daca te raportezi la un miliardar este o sumă mică. Ne-a spus că terenurile sunt foarte bune, că sunt bune pentru revânzare și când colo sunt niște terenuri simple, agricole, în mijlocul câmpului, care nu au nici cea mai mică valoare. Eu ma gândeam că sunt bune pentru dezvoltarea imobiliară, în schimb nu sunt bune de nimic”, a mai spus Codrea.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor