Parlamentarul Valeriu Tabara, implicat intr-un grav accident rutier in Timis

De B.D.
Reactualizat la:
20Comentarii
Valeriu Tabara, implicat intr-un grav accident in Timis
Valeriu Tabara, implicat intr-un grav accident in Timis
Potrivit polițiștilor, fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, a fost implicat într-un grav accident de circulație pe ruta Timișoara-Lugoj. Acesta a intrat cu autoturismul într-un cap de pod, fiind scos dintre fiarele contorsionate de o echipă de la descarcerare și transportat la spital.

Din primele informații de la fața locului, deputatul era conștient.

UPDATE. Potrivit polițiștilor, deputatul Valeriu Tabără se deplasa cu mașina de la Timișoara spre Lugoj, iar la ieșirea din localitatea Izvin a pierdut controlul volanului și a lovit un cap de pod.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului. La locul impactului nu existau urme de frânare. Tabără conducea un autoturism Dacia Logan echipat corespunzător sezonului, cu cauciucuri de iarnă.

Când a fost scos de echipa de descarcerare din mașină, parlamentarul era conștient, însă a spus că nu își simte picioarele. El a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Timișoara.

UPDATE. Colegii democrat-liberali ai lui Valeriu Tabără s-au arătat îngrijorați de starea de sănătate a deputatului. Președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc, s-a deplasat la Spitalul Județean pentru a vedea cum se simte acesta.

UPDATE. La aflarea veştii că Valeriu Tabără a fost implicat într-un grav accident de circulaţie, atât contracandidatul său din partea USL în Colegiul 6 Deputaţi, Cătălin Tiuch, cât şi fostul ministru al Agriculturii, senatorul Ilie Sârbu, au ţinut să îi transmită deputatului PDL multă sănătate şi însănătoşire grabnică.

UPDATE. „La ieșirea din localitatea Izvin, pe drumul dinspre Timișoara spre Lugoj, conducătorul auto a intrat in coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului, conducătorul auto, care se afla singur în mașină, a fost transportat la spital pentru investigații medicale, acesta fiind conștient. Urmează să se facă cercetări pentru a se stabili cauza exactă a producerii accidentului”, a declarat Mădălina Mezdrea, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș. 
UPDATE. Valeriu Tabără a ajuns la Spitalul Judeţean din Timişoara şi se află sub investigaţia medicilor. Starea lui este în prezent stabilă, el fiind conştient. În luna septembrie, Tabără a suferit un by-pass la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. 
UPDATE. În urma investigațiilor medicale s-a stabilit că Tabără suferă de fractură bilaterală de femur.
UPDATE. Tabără a fost transferat la Clinica de Ortopedie și va fi supus unei intervenții chirurgicale în zilele următoare.

Accident grav pe drumul Timisoara-Lugoj, o femeie a murit, trei persoane ranite

Trei morti in urma unui accident pe ruta Lugoj-Timisoara



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor