O noua infrangere pentru ACS Poli Timisoara in ultimul meci amical din aceasta serie

De Marcel Hoster
O noua infrangere pentru ACS Poli Timisoara in ultimul meci amical din aceasta serie
© O noua infrangere pentru ACS Poli Timisoara in ultimul meci amical din aceasta serie (foto: arhiva)
ACS Poli nu a fost capabilă să câştige nici în ultimul meci de pregătire din Turcia. Aşadar, bilanţul partidelor din cantonament rămâne unul extrem de slab, cu o singură victorie, două înfrângeri şi două egaluri. De această dată mai buni au fost cei de la Chikhura Sachkhere, scor final 2-0 pentru georgieni.

Timişoara a început cu Smaranda, Belu, Bocșan, Melinte, D. Popescu, O. Popescu, Abel Suarez, Bărbuț, Zicu, Pisas, Elek. Scorul a fost deschis în minutul 36, după ce Kutchukhize a înscris cu un şut deviat. La pauză s-a intrat cu 1-0 pentru georgieni, chir dacă ACS Poli a mai avut câteva ocazii, dar fără succes.

La reluare, în teren a intrat perechea ”consacrată”, Hernandez și Llorente. Acelaşi jucător, Kutchukhize, a dus scorul la 2 – 0, în minutul 60. Din 5 metri. De atacat, Timişoara a atacat mai mult, dar Belu, Elek sau Zicu nu au reuşit să înscrie nici măcar golul de onoare. Asta chiar dacă ACS Poli a avut doi oameni în plus pe teren în ultimele minute de joc, după ce doi georgieni au fost eliminaţi.

Formaţia bănăţeană a terminat seria meciurilor amicale, poate e mai bine, o înfrângere în plus ar fi putut dăuna la psihicul jucătorilor. Mai urmează două zile de antrenamente şi marţi revenirea în ţară.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase