Muzica cucereste universitatea! UniVibes debuteaza cu Graham Candy, The Qemists si multi altii

De Dariana Bratu
Reactualizat la:
1Comentariu
Muzica cucereste universitatea! UniVibes debuteaza cu Graham Candy, The Qemists si multi altii
© Foto: Facebook
Timișoara se pregătește să găzduiască un festival altfel. Este vorba despre UniVibes, eveniment care va avea loc în incinta Universității de Vest din Timișoara. Se pregătesc concerte și DJ set-uri excepționale cu artiști precum Graham Candy, The Qemists, Robin and the Backstabbers, Methadone Skies și nu numai.

Prima ediție UniVibes va avea loc pe 3 octombrie, în incinta UVT. Evenimentul va debuta la ora 16, iar organizatorii speră ca petrecerea să nu se încheie până la orele dimineții.

Festivalul va avea trei scene, respectiv Main Stage, Scena Electro și Scena Chill.

Astfel, la prima ediție UniVibes vor fi prezenți: Graham Candy, The Qemists, Robin and the Backstabbers, Infected Rain, Methadone Skies, The Different Class, Dudu & MC Tina, Melodie, Angel, Mi-tzu, who:ratio, Dargo, Newgotti și Genmaica Soundsystem.

De asemenea, timișorenii vor putea să guste din atmosfera UniVibes și vineri, 16 septembrie, de la ora 20, La Căpițe. Aici, se pregătește un warm-up party cu The Different Class și Colin Klix. Intrarea la petrecere este liberă.

„Vrem să creăm un eveniment care să aibă continuitate, vrem ca acest eveniment să devină tradiție și să inspirăm, poate, și alte universități să vină în direcția aceasta. (…) Cumva am vrut să preluăm o rețetă care există, ideea de universitate și ca spațiu de recreere, un spațiu în care te simți bine nu în care doar vii, înveți și pleci. De asemenea, UVT are tradiție în direcția asta, aici fiind organizată prima ediție TM Base”, au transmis organizatorii.

Intrarea la festival este liberă pentru toată lumea, însă studenții au prioritate. Astfel, dacă ești student tot ce trebuie să faci este să te înscrii pe site-ul UniVibes. Cei care se înscriu vor primi o brățară care le permită să iasă și să intre din incinta evenimentului. Pentru cei fără brățări accesul este tot liber, însă aceștia trebuie să revină la coadă în cazul în care ies din festival.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor