Nu va curge deloc apă la robinetele locuitorilor din Moșnița Nouă între orele 9-14. Potrivit Aquatim, în urma investițiilor făcute, va fi îmbunătățită presiunea de furnizare a apei, urmând să se lucreze la intersecția străzilor Poștei cu Principală.
„Recomandăm tuturor clienților, atât casnici, cât și industriali, să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă adecvate, care să le acopere necesarul de apă pentru perioada anunțată. La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure”, susțin specialiștii Aquatim, care le recomandă celor din Moșnița Nouă să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!