Mos Craciun a coborat din cer cu 100 de cadouri pentru copiii defavorizati din Timis

De Valentin Rusu
Reactualizat la:
Mos Craciun a coborat din cer cu 100 de cadouri pentru copiii defavorizati din Timis
Ce e mai frumos decât să cobori din avion şi să oferi “100 de zâmbete-n dar” unor copii defavorizaţi? Asta au făcut piloţii şi paraşutiştii de la Aerodromul Cioca din Timişoara, vineri. Au reuşit să aducă zâmbetul pe faţa unor copii care nu ştiau încă dacă la ei vine sau nu Moş Crăciun. Ei bine, a venit. Din cer…

Totul s-a întâmplat cu ajutorul unor sponsori şi a unor voluntari implicaţi în campania care aduce zâmbetele pe faţa micuţilor. Dar cadoruile nu au fost singurul ingredient al surprizei făcute de Moş Crăciun aviator. Micuţii au avut ocazia să vadă şi un spectacol de acrobații aeriene. Sunt copii care provin din Timișoara și din apropiere, fără posibilități materiale, dar care locuiesc cu familiile lor.

Copiii şi familiile care au beneficiat de aceste cadouri aeriene au fost selectate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiș. Fiecare copil a primit câte un cadou personalizat din partea organizatorilor campaniei „100 de zâmbete-n dar”. Aceasta este o campanie care s-a născut din dorinţa de a aduce zâmbete calde și acolo unde acest lucru pare imposibil: în lumea copiilor care nu au prea avut ocazia să se întâlnească cu bucuria de a primi cadouri.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !