Mii de credincioși au participat la procesiune, dar și la slujbă, atât în catedrală cât și pe treptele ei. La procesiune și la slujbă, alături de credincioși, a participat mitropolitul Banatului ÎPS Ioan, care a vorbit despre viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, alături de PS Paisie Lugojanul, dar și de preoți și măicuțe.

Procesiunea a pornit de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, pe traseul Catedrală – Podul Traian – splaiul T. Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – Catedrală, urmată la ora 22.00 de Utrenie, iar la ora 24.00 de Sfânta Liturghie, în Catedrala Mitropolitană a Timişoarei. La acest pelerinaj au particpat mii de credincioși, care au însoțit moaștele pe traseu.

Pelerinajul reface simbolic drumul pe care Sfântul Ierarh Iosif cel Nou l-a parcurs părăsind cetatea Timișoarei, pentru a se retrage la Mănăstirea de la Partoș, în anul 1653.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la 28 februarie 1950 să-l aşeze în rândul sfinţilor, statornicind data de 15 septembrie a fiecărui an pentru cinstirea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş s-a făcut în 7 octombrie 1956, după ce, din vreme, moaştele sale au fost aduse de la mănăstirea Partoş şi aşezate în catedrala mitropolitană din Timişoara.

Programul slujbelor religioase continuă.

Joi, 15 septembrie

00,00- Sfânta Liturghie

02, 30- Acatistul Sfântului Iosif

03, 30- Acatistul Sfintei Cruci

04,30- Acatistul Maicii Domnului – Pantanassa

06,00- Sfinţirea Apei

07,00- Taina Sfântului Maslu

09,30- Sfânta Liturghie arhierească

18,00- Vecernia

21,00- Paraclisul Maicii Domnului

22, 30- Acatistul Sfântului Iosif

Vineri, 16 septembrie

07,30- Utrenia

09,00- Sfânta Liturghie

18,00- Acatistul Sfântului Iosif urmat de reaşezarea Raclei cu Sfintele Moaște.

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, Mitropolitul Timişoarei, s-a născut în 1568 în oraşul Raguza din Dalmaţia, pe malul Mării Adriatici, după care s-a mutat la Ohrida.

„După cinci ani de nevoinţe duhovniceşti, dornic de o viaţă mai retrasă, părăseşte Ohrida şi apucă drumul Sfântului Munte Athos. Acolo intră în mănăstirea Pantocrator unde, după o viaţă aspră şi cu multe osteneli, în post şi rugăciuni toată noaptea, începe să urce cu multă sârguinţă treptele desăvârşirii. …

Fiind încărcat de ani îndelungaţi, cam optzeci la număr, egumenul Iosif se retrage în liniştea unei chilii a mănăstirii Vatoped. Scaunul mitropolitan al Timişoarei devine vacant. Românii bănăţeni doresc că mitropolit al lor pe fostul egumen al lavrei româneşti din Muntele Athos, pe Iosif, care dobândise deja faima de sfânt. Aşa se face că părintele Iosif, fără voia lui, este hirotonit arhiereu şi ridicat la rangul de mitropolit al românilor din Ţara Banatului, pentru care primeşte cuvenitele întăriri în anul de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos 1650. În drum spre scaunul mitropolitan al Banatului, Sfântul Iosif, împreună cu cei care îl însoţeau, trec Dunărea pe la Palanca. La trecerea Dunării se zice că s-au speriat caii de la trăsura în care se află mitropolitul şi nu voiau cu nici un chip să urce pe podul umblător. Atunci s-a coborât Sfântul Iosif din trăsură şi luând caii de hăţuri, ei îndată s-au liniştit şi urcându-se cu trăsura pe pod au trecut Dunărea.

…

Apropiindu-se Sfântul Iosif de cetatea Timişoarei, a fost întâmpinat cu mare alai. Şi pe când în dangătul clopotelor se îndrepta spre biserică, iată că a fost scos înaintea mitropolitului un olog de 20 de ani în suferinţă, peste care punându-şi el mâinile şi cu multă umilinţă rugându-se Stăpânului Hristos, îndată se făcu sănătos. Mulţimea, văzând minunea, s-a spăimântat şi îngenunchind în faţa lui cu lacrimi îi sărută veşmintele şi marea pe Dumnezeu pentru o minune ca aceasta, săvârşită prin alesul Său. Aşezarea în scaun a Sfântului Iosif că mitropolit al Banatului s-a întâmplat în ziua de Sfântul Ilie a anului 1650. Şi a păstorit el Biserica lui Dumnezeu din aceste ţinuturi româneşti vreme de trei ani. În acest timp a organizat Biserica, a întemeiat şcoli pentru pregătirea preoţilor, a înălţat sfinte altare, a cercetat mănăstirile şi parohiile bănăţene, ducând mângâiere şi lumina păstoriţilor săi.

…

Odată, pe când săvârşea Sfânta Liturghie în ziua hramului unei vechi biserici de lemn din Timişoara, în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a izbucnit un mare foc în partea de apus a Timişoarei. Un vânt puternic întindea pârjolul cu repeziciune asupra întregului oraş. Mulţi au pierit atunci în flăcări, iar groază îi cuprinsese pe toţi. Sfântul Iosif, văzând prăpădul, a ieşit în faţa bisericii luând cu sine Sfintele Taine şi căzând cu faţa la pământ şi cu toată puterea sufletului sau cerând îndurare lui Dumnezeu să scape cetatea de prăpăd, deodată nori negri s-au ridicat dinspre miazăzi întunecând tot cerul şi o ploaie torenţială s-a vărsat timp de mai multe ore, fără încetare, până a stins cu totul focul nimicitor. Şi Sfântul Iosif, ridicându-şi fruntea de la pământ, mulţumea lui Dumnezeu cu lacrimi pentru milă ce a făcut-o izbăvind de moartea cea năpraznică a prăpădului. Apoi, mergând acasă, s-a închis în chilia sa şi timp de trei zile n-a mai ieşit. Când s-a arătat din nou în lume, pe dosul palmei lui de la mâna stângă îi apăruse semnul sfintei cruci, ca şi când ar fi fost ars cu fierul înroşit. Semnul acesta a rămas pe mâna Sfântului până la sfârşitul vieţii lui, semn care i-a fost dat de Dumnezeu pentru aducerea aminte a marii Lui milostiviri.

…

Simţindu-se îngreunat de povara anilor şi dorind a petrece viaţa ce-i mai rămăsese în linişte, Sfântul Iosif s-a retras din scaunul mitropolitan al Timişoarei, inchinoviindu-se la mănăstirea Partoş. Trei au mai fost anii pe care i-a petrecut aici (1653-1656) întru rugăciune şi faceri de bine, până a trecut la cele veşnice”, , scriu părinţii Marius Florescu si Adrian Carebia în “Viaţa, slujba şi acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”, Editura Invierea, Arhiepiscopia Timisoarei, 2006, fragmente găsite pe www.cuvantul-ortodox.ro.

Articole pe aceeași temă:

Procesiune cu moastele Sfantului Iosif cel Nou de la Partos. Programul slujbelor la Catedrala din Timisoara