Cel mai mare recif de corali din lume, situat pe coasta de nord-est a Australiei, care se întinde pe o distanță de 2.600 de kilometri a avut de suferit din cauza schimbărilor climatice din ultimii ani, potrivit Mediafax.
În februarie, temperatura apei a fost cu 1,1 grade Celsius mai mare decât media, iar în martie, cu 1,3 grade peste medie, fapt ce a afectat 93% dintre recifuri. Mai mult, 22% din totalul coralilor au murit.
„Marea barieră de corali ne spune că trebuie să oprim arderea combustibililor fosili, dacă vrem să mai avem această minune a naturii de care să se bucure şi copiii şi nepoţii noştri în viitor”, susţine unul dintre cercetătorii care au studiat îndeaproape zona, potrivit Mediafax.
Dispariția barierei de corali ar duce și la pierderi materiale importante, în condițiile în care din turismul anual din zonă se câștigă 6 miliarde de dolari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!