Magistrati, primari si directori de institutii publice pe harta coruptiei din Timis

De R.J.
3Comentarii
Magistrati, primari si directori de institutii publice pe harta coruptiei din Timis
© TION: Magistrati, primari si directori de institutii publice pe harta coruptiei din Timis
A apărut harta corupţilor din Timiş. Este vorba despre o inițiativă a celor de la Societatea Academică din România şi a celor de la Româniacurata.ro, care au analizat activitatea Direcției Naționale Anticorupție și fenomentul corupției la nivel local. Aceștia au luat în evidență toate dosarele celor de la DNA începând cu anul 2010. Lista cuprinde condamnări celebre.

Harta corupției din Timiş cuprinde nume sonore, de la magistrați, avocați, șefi de poliție, primari şi directori de instituţii publice la oameni de afaceri și manageri de top. Printre aceștia se numără Cătălin Șerban, fost judecator la Curtea de Apel Timișoara, Edit Lazăr, avocat, Viorel Renu, comisar șef în cadrul IPJ Timiș, Gabriela Ionescu, fost director executiv adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice, Cornelia Corescu, fost director al ITM Timiș, dar și Livius Ioan Milea, fost director general al Electrica SA.

Pe listă se regăsesc de asemenea primari cu condamnări, viceprimari şi consilieri locali, lucrători vamali şi poliţişti de frontieră.

Pe toată perioada monitorizată, 2010-2014, în Timiș au fost finalizate 88 de dosare. În aproape jumătate dintre procese, 42,05%, s-a ajuns la condamnări cu suspendare. În aproape 16% din cazuri se face referire la fraudarea fondurilor europene, iar jumătate dintre inculpaţi lucrau în sectorul public ori deţineau funcții de conducere.

Lista corupților din județul Timiş poate fi consultată la adresa: http://romaniacurata.ro/harta-coruptiei/?judet=TM. Puteţi vedea faptele de care se fac vinovaţi cei care apar pe listă, condamnările primite şi durata procesului.

Harta corupției judeţene a fost realizată de Societatea Academică din România și Romaniacurata.ro.

Timişul ocupă locul 17 în topul naţional al corupţiei, în timp ce judeţul vecin Caraş-Severin se situează pe poziţia a patra, iar Aradul pe locul 11.

 



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor