Lucrari de renovare la herghelia de la Izvin si la manejul din Timisoara

De Marcel Hoster
Lucrari de renovare la herghelia de la Izvin si la manejul din Timisoara
© Lucrari de renovare la herghelia de la Izvin si la manejul din Timisoara (foto: arhiva)
Manejul din Timişoara şi herghelia de la Izvin vor trece printr-o serie de lucrări de renovare. Subordonată Romsilva, herghelia a beneficiat deja, potrivit directorului regiei pădurilor, Adam Crăciunescu, de renovarea grajdurilor, în timp ce și la manejul timişorean vor avea loc mai multe lucrări de îmbunătățire.

Directorul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, timişoreanul Adam Crăciunescu, spune că instituția pe care o conduce va face o serie de investiții atât la herghelia Izvin, cât şi la manejul Timişoara.

Deşi se discuta intens despre preluarea celor două unităţi de către Consiliul Judeţean Timiş, schimbarea nu a avut loc, herghelia rămânând la Romsilva.

„După cum vedeţi, herghelia e în continuare la noi. La Izvin am renovat în totalitate grajdurile, se efectuează lucrări de reparaţii”, ne-a declarat Adam Crăciunescu.

Nici manejul de la Timişoara nu va fi uitat de garantează acesta.

„Se vor face lucrări şi acolă. Vrem să refacem acoperişul, se va face treabă”, mai spune Crăciunescu.

Herghelia Izvin face parte din Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor de Rasă, manejul făcând parte din această herghelie. Această Direcţie are un număr de 12 herghelii, 4 depozite de armăsari şi o unitate nepopulată cu cabaline la Balc.

Herghelia Izvin a fost înființată în 1968 prin mutarea hergheliei existentă la acea data de la Pădureni la Izvin. Efectivul era format atunci din 118 iepe și 7 armăsari pepinieri. Unitatea are un grajd și un manej acoperit în orașul Timișoara, plus alte 8 grajduri, culoar de mișcare, sediu administrativ, magazie de cereale, pătule și fânare, teren agricol.

Suprafaţa totală aflată în administrarea hergheliei depăşeşte 800 de hectare, din care 11 sunt aferente manejului timişorean, 600 sunt folosite ca teren agricol cultivat pentru asigurarea hranei animalelor, iar 200 sunt fâneţe.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase