Locuitorii orasului de pe Bega, invitati sa descopere Timisoara de altadata

De S.B
7Comentarii
Locuitorii orasului de pe Bega, invitati sa descopere Timisoara de altadata
© Foto: banaterra.eu
Locuitorii orașului de pe Bega sunt invitați, în acest sfârșit de săptămână, să descopere Timișoara așa cum era ea odinioară. Curioșii vor putea să se bucure de numeroase tablouri cu Timișoara de altădată și vor putea să admire și un album foto care prezintă frumusețea orașului din trecut.


Expoziția a fost pusă la cale de Editura eMedia și de scriitorul Petru Iliescu. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 14 martie, la Viniloteca, de la ora 19. Tablourile expuse reprezintă reproduceri după cărți poștale din colecția istoricului Thomas Remus Mochnacs. Expoziția va rămâne în această locație până duminică, 15 martie, iar mai apoi va fi mutată în incinta Infocentrului Turistic Timișoara, unde va rămâne până pe 21 martie.

De asemenea, în Aula Bibliotecii Centrale „Eugen Todoran” va avea loc miercuri, 18 martie, de la ora 14:30, lansarea albumului foto „Timișoara Veche” care va fi prezentat atât în varianta print cât și în varianta digitală.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor