Locuitorii din zona Blascovici, chemati la Ruga

De B.A.M
Locuitorii din zona Blascovici, chemati la Ruga
La sfârşitul acestei săptămâni, locuitorii din cartierul Blaşcovici din Timişoara sunt chemaţi la Rugă. Pentru aceştia urmează trei zile de rugăciune, dar şi de petrecere în cartierul timişorean.

Ruga din Blaşcovici începe vineri, 8 noiembrie, de la ora 09:00, cu o expoziţie de icoane şi desene realizate de elevii Şcolii Generale nr. 19 şi din cartier, care va avea loc la intrarea în capela Parohiei.

De la ora 10:00 are loc slujba Sfintei Liturghii, la capela Parohiei din Blaşcovici.

De la ora 12:00 va avea loc slujba „ruperii colacului”, agapa frăţească şi, în paralel, votarea de către enoriaşi a lucrărilor expuse.

Între orele 14:00 şi 15:00 este programat un marş al credincioşilor prin cartier.

A doua zi a rugii va începe la ora 14:00 cu deschiderea sărbătorii şi discursuri ale invitaţilor. De la ora 14:30 şi până la 22:00, va avea loc un program artistic susţinut de ansamblul de dansuri populare din Parţa, elevii Şcolii gimnaziale nr. 19, copiii de la Grădiniţa nr. 24, ansamblul folcloric „Timişul”. Seara se va încheia cu o sărbătoare câmpenească cu muzică de dans şi joc pentru toţi cei prezenţi.

Duminică, în ultima zi a Rugii, de la ora 10:00 va avea loc premierea copiilor care au participat la concursul de desene. Ruga va continua cu o sărbătoare câmpenească până la ora 22:00.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor