La Timisoara incepe primavara francofona

De S.P.D.
La Timisoara incepe primavara francofona
© TION - La Timisoara incepe primavara francofona
„Să vezi în imagini invazia Pragăi, să mergi la teatru, să participi la ateliere şi concursuri, să asişti la o lectură publică, să vezi un film cu prietenii”: iată ce propune Institutul francez din Timişoara pentru Luna francofoniei. Accesul publicului la toate evenimentele ce se vor derula în luna martie sub semnul francofoniei este liber.

„Pentru noi francofonia înseamnă schimburi şi intersectări culturale, împărtăşire şi descoperire, viaţă comună, toleranţă într-o lume pluralistă şi deschisă. Francofonia are, de asemenea, imaginea pe care i-o atribuim noi: aceea a dinamismului, a acţiunii şi a diversităţii. Vă invităm, aşadar, la o călătorie povestită şi trăită în limba franceză”, declară Daniel Malbert, directorul IFT

Joi, 6 martie, de la ora 18, la Halele Timco (Str. Circumvalațiunii, nr. 8-12) va avea loc unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului în Timișoara: vernisajul expoziției cu lucrări ale faimosului fotograf Josef Koudelka. Expoziția organizată de către Institutul Francez din România în parteneriat cu Centrul Ceh din București va fi deschisă pentru public în perioada 6 martie – 6 aprilie 2014, de marți până duminică, între orele 10 – 19.

În 7 martie începe concursul de creații jurnalistice „A la une”. Organizat împreună cu Inspectoratul şcolar al judeţului Timiş şi Liceul Teoretic Jean-Louis Calderon, concursul constă în crearea unei ştiri de prima pagină într-un cotidian în limba franceză pentru elevii de gimnaziu şi de liceu din judeţul Timiş.

În 11 martie, de la ora 20, în cadrul festivalului de fim Cinecultura, la Aula Magna a UVT rulează o comedie franceză realizată de Solveig Anspach: Queen of Montreuil. Filmul este subtitrat în limba engleză.

În 12 martie, de la ora 18, în sala Studio a Teatrului Maghiar, Asociația Amifran din Arad susține spectacolul „Misterele iubirii, misterele vieții, după texte de Christian Caro, Sylvaine Hinglais, René Tholy, Jean-Michel Ribes. „Ce este iubirea? Ce este viaţa? Acest spectacol nu îşi propune să ofere răspunsuri, ci din contră, ne încurajează să reflectăm asupra acestor două teme care preocupă umanitatea neîncetat. În spatele comicului aparent, al ironiei sau al sarcasmului, spectatorul este invitat să găsească el însuşi răspunsuri, pe care le va formula în felul său, cu propriile cuvinte”, dezvăluie realizatorii evenimentului

În 13-14 martie se desfășoară al XI-lea Colocviu Internațional de Studii Francofone, organizat de Universitatea de Vest. Tema acestei ediţii este „Le texte en contexte(s)”. Deschiderea colocviului este programată în 13 martie, la ora 9:30, în Amfiteatrul A01

În 14 martie, de la ora 18 , Librăria Cartea de nisip (str. V.V. Delamarina nr. 1) găzduiește o seară de lectură cu Ezza Agha Malak, scriitoare franceză de origine libaneză, este romancieră, poetă, eseistă, nuvelistă, critic literar, profesor universitar şi deţinătoare a titlului de Ofiţer al Artelor şi Literelor, oferit de guvernul francez. „Ezza Agha Malak ne va vorbi pe scurt despre francofonie, despre identitatea sa francofonă, despre parcursul său, ne va descrie temele abordate în lucrările sale şi ne va citi extrase din cel mai recent roman al său, „Qu’as-tu fait de tes mômes papa?”, anunță organizatorii

În 19-21 martie în mai multe școli din Timișoara au loc ateliere de circ în limba franceză, animate de Nicolas Peyroux.

În 20 martie, între orele 13-20 va fi celebrată Ziua Internațională a Francofoniei, la Iulius Mall Timişoara (Str. Demetriade nr. 1, zona demisol). „Îi invităm pe francofonii de toate vârstele să sărbătorească această zi alături de noi. Vă propunem ateliere de creaţie, muzică, dans, zumba, karaoke, rendez-vous cu întreprinderi francofone şi tombolă cu premii surpriză”, promite echipa IFT.

„Viața mea este un roman care mă interesează foarte tare” este titlul conferinței 25 martie, de la ora 18, la Institutul Francez (Bv. Loga nr.46). „Conferinţă muzicală despre viaţa lui Hector Berlioz şi despre a sa simfonie fantastică va fi susţinută de dirijorul Michäel Cousteau, invitat să dirijeze orchestra Filarmonicii Banatul din Timişoara. Această conferinţă va fi urmată de proiecţia filmului realizat de Christian Jacques în 1943 „La Symphonie Fantastique (Simfonia fantastică)” cu Jean-Louis Barrault, Renée Saint-Cyr, Bernard Blier şi Jules Berry”, precizează IFT.

În 26 martie, la ora 13 au loc preselecţiile pentru concursul „Chants sons sur scène 2014″, organizat la Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara.

În perioada 26-28 martie, Institutul francez din România, sub patronajul GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor si Instituțiilor Francofone din România) şi în parteneriat cu OIF (Organizaţia Internaţională a Francofoniei) organizează cea de-a 12-a ediţie a Zilelor Filmului Francofon. „Acest festival îşi propune să construiască un pod spre cinematografia ţărilor francofone şi să asigure răspândirea cinema-ului şi a francofoniei în România. Deoarece anul acesta se împlinesc 20 de ani de la declararea zilei internaţionale a familiei de către ONU, tema acestei ediţii este familia, iar subiectele abordate sunt majore: confruntarea sărăciei familiale şi a excluziunii sociale, găsirea echilibrului între muncă şi familie, promovarea integrării sociale şi a solidarităţii intergeneraţionale din sânul familiilor şi al comunităţilor. Amfiteatrul Aula Magna – Universitatea de Vest din Timişoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4)”, prezintă realizatorii

În 26 martie are loc, la Colegiul Ion Vidu, decernarea premiilor pentru concursul de creații în jurul celor 10 cuvinte ale francofoniei, iar în 27 martie, la sediul IFT se desfășoară concursul de traducere „Mot a monde”, adresat studenților.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !