Reunoscută drept una dintre cele mai importante trupe japoneze, compania Ryutopia din Niigata şi-a propus să realizeze un ciclu de spectacole Shakespeare. Director al trupei şi iniţiatorul acestui program cultural, Yoshihiro Kurita a invitat mai mulţi regizori japonezi, dar şi occidentali, să monteze texte shakespeariene.
Spectacolele îmbină tradiţia artei japoneze cu modalităţi ale teatrului occidental. „Macbeth” (2003, 2004) şi „Regele Lear” (2004, 2005) au fost jucate cu succes la Niigata, Tokio, Nagoya şi Osaka, Ryutopia Noh Teatre Shakespeare din Niigata devenind «brandul» unei noi forme de artă, în care coexistă profunzimea şi subtilitatea simbolurilor teatrului nipon tradiţional cu expresia artistică occidentală.
„Folosind tehnica şi spiritul teatrului japonez, piesele lui Shakespeare ar putea fi revitalizate într-un mod special, aproape de neimaginat”, declara Yoshihiro Kurita, citat de publicaţia Asahi.
„Specialist în dansul şi în teatrul tradiţional nipon, Yoshihiro Kurita este preocupat de ritualizarea spectacolului de teatru. Astfel, în ultimii şapte ani a cercetat din acest punct de vedere dramaturgia shakesperieană, proiectând o perspectivă nouă asupra unor texte-cult ale teatrului european: „Macbeth”, „Regele Lear”, „Othello”, „Povestea de iarnă”, „Hamlet”, „Furtuna”. Yoshihiro Kurita este invitat la toate marile festivaluri Shakespeare din Europa: Ungaria, Germania, Polonia etc. În România, spectacolele regizorului şi actorului japonez au fost prezente pe scena Festivalului Shakespeare de la Craiova, precum şi pe scenele teatrelor din Cluj, Oradea şi Botoşani”, subliniază Codruţa Popov, secretarul literar al TNT.
După Timişoara, artistul japonez va conduce un atelier de arta actorului la Bucureşti.
Yoshihiro Kurita a studiat formele scenice japoneze cu actriţa şi dansatoarea Murasaki Fujima şi actorul de teatru kabuki Ennosuke Ichikawa.
In 1998, Kurita a montat spectacolul muzical „Sleep in the forest of Shanpo”, care marchează şi debutul său regizoral. Compania Ryutopia va realiza apoi o serie de spectacole muzicale: „La Petite Fadette”, „Nobody s Boy” etc.
Yoshihiro Kurita regizează şi interpretează, joacă în spectacolele lui sau ale altor regizori care montează la Ryutopia. A semnat spectacole ca „Richard III”, „Regele Lear” sau „Hamlet” – montare distinsă cu The Tokyo Fine Arts Theatre s Musical Monthly Excellence Prize. Incepand cu 2003, conduce proiectul „Ryutopia Noh Theatre Shakespeare Series”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!