La lansarea volumului „Biblia Pierdută”, autorul a declarat că a l-a scris programatic, având „ambiţia dementă” de a face un roman atât de bun încât să devină bestseller în New York Times. Şi a reuşit din plin. Cartea lui a fost tradusă în engleză şi acceptată să fie reprezentată de una dintre cele mai puternice agenţii literare din lume, Trident Media Group (TMG) din New York, ceea ce reprezintă, după cum însuşi Igor Bergler spune, „o validare internaţională a cărţii şi dovedeşte că cititorii români sunt sincronizaţi cu ce se scrie în acest moment în lume, gusturile lor nu sunt locale şi particulare, ci universale”.

Cartea nu este o copie nici după Dan Brown, nici după Umberto Eco, nu este un roman istoric, ci este un thriller, o parodie, care demonstrează că autorul mânuieşte perfect tehnica narativă şi, totodată, acordă o mare atenţie minuţioasei documentări.

Aflat la Timişoara, oraşul său natal, Igor Bergler a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări legate de romanul „Biblia Pierdută” şi despre ce pregăteşte în continuare.

Atunci când v-aţi făcut planul pentru „Biblia Pierdută” aţi avut în vedere un anume profil de cititor?

Eu am un model, iar acest model de „producător de bunuri culturale”, să-i spunem, este Charlie Chaplin. În ce sens? După părerea mea, el a reuşit să satisfacă toate tipurile de public. Dacă ne imaginăm o sală de cinematograf în care se prezintă un film de Chaplin, în faţă sunt copiii şi oamenii mai simpluţi care se distrează, în spatele lor se află cei mai instruiţi, care ştiu să vadă şi dincolo de gag, iar în spate de tot sunt cei care se consideră intelectuali şi care descifrează sensurile mai adânci ale filmului.

Şi, astfel, orice om găseşte câte ceva care să îi facă plăcere în filmul respectiv. Asta am vrut şi eu, să scriu o carte în care fiecare, de la cei care nu sunt obişnuiţi să citească, dar devin curioşi atunci când aud că este vorba despre un bestseller, până la cei mai rafinaţi intelectuali, chiar şi cei care resping ideea de bestseller, să găsească ceva în carte.

Am citit cartea şi au existat multe pasaje pe care mi le-am imaginat. Unii critici chiar au subliniat caracterul vizual al romanului. Pe când un film pe baza romanului?

Cartea va deveni un film atunci când cineva va dori acest lucru. Şi sper că asta se va întâmpla. Romanul a fost luat de una dintre cele mai mari agenţii literare din lume, Trident Media Group, şi va fi prezentat pe hot list-ul prestigiosului London Book Fair (n.r. la acest moment, Târgul de carte de la Londra, cel mai mare târg de copyright din lume, s-a încheiat şi se discută diverse tranzacţii).

Nimeni din ţările din Europa de Est nu a ajuns acolo, nimeni care nu era englez sau american nu a reuşit să pătrundă acolo, ceea ce demonstrează că „Biblia pierdută” este văzută ca ceva universal. Cartea trebuie să se vândă, iar reprezentanţii agenţiei vor şti să găsească cea mai bună soluţie. De cât de bine se vor descurca ei depinde dacă se va realiza şi un film.

Ați accepta să facă altcineva scenariul? Nu vă temeţi că s-ar pierde din partea de documentare, un alt plus al romanului?

Da, cu certitudine. Chiar îmi doresc să scrie altcineva scenariul. Eu am învăţat ceva la şcolile de regie pe care le-am urmat (n.r. autorul a studiat regie de film la Berlin şi comunicaţii audio-vizuale la Bucureşti). Fiecare trebuie să îşi facă treaba lui, să îşi vadă de domeniul în care se pricepe. Niciodată nu a ieşit bine atunci când acelaşi om a făcut şi regia, și scenariul, și decorurile. Iar dacă filmul după „Biblia pierdută” va fi făcut de cine sper eu, atunci totul va fi în ordine, iar partea de documentare nu va avea nicidecum de pierdut.

Criticul de artă Pavel Şuşară a asemănat cartea cu filmele lui Tarantino. Ce părere aveţi?

Pavel Şuşară a înţeles perfect cartea, m-a uimit şi pe mine cum a perceput fiecare lucru scris acolo. Noi suntem şi prieteni de peste 20 de ani şi probabil că mă cunoaşte mai bine decât alţii şi a înţeles ce vrea cartea.

Am apreciat umorul care rupe starea de tensiune, foarte bune plasat.

Da, este o tehnică narativă, pe care Hitchcock a utilizat-o perfect. Ideea este următoarea: urci, trebuie să te relaxezi, apoi iar urci şi tot aşa. Nimeni nu poate să stea într-o tensiune continuă, ci din când în când trebuie introduse momentele de destindere.

De ce Vlad Ţepeş?

De ce nu? M-am gândit aşa când mi-am făcut planul pentru carte: cine sunt cele mai celebre personaje literare? Isus, Sherlock Holmes şi Dracula. Cum am mai spus, Isus era „luat”, despre Isus a scris Dan Brown, iar cartea nu este o pastişă după Dan Brown. Sherlock Holmes nu este al meu şi nici nu va fi. Şi aşa a rămas Dracula. Sunt român, îl cunosc mai bine decât străinii, iar cei de afară vor face marketing pe povestea lui Vlad Ţepeş scrisă de un om care a trăit în umbra castelului lui.

Ne spuneţi ceva despre următoarea carte? După succesul pe care l-aţi obţinut cu romanul de debut, toată lumea îl aşteaptă cu nerăbdare pe următorul.

Am în plan nu una, ci vreo cinci cărţi. Dar deocamdată mă concentrez asupra celei de-a doua, despre care pot să vă spun că este incredibilă. Se numeşte „Ultimul secret al lui Lincoln” şi lămureşte un secret pe care americanii au tot încercat, dar nu au reuşit să îl rezolve. De ce Lincoln a devenit atât de fundamental antirasist? De ce şi-a pus în joc viaţa şi tot ce avea el pentru această convingere, în contextul în care aproape toţi cei din jurul lui erau rasişti?

Eu cred că am descoperit ce s-a întâmplat. Evident, este o ficţiune, dar istoria neavând explicaţii, ficţiunea îi ia locul, are logica ei. Cartea a doua ţine cont de toate greşelile pe care le-am comis în prima şi de care sunt conştient. Din tot ceea ce am scris până acum, sunt convins că este mai bună decât prima. De fapt, cei care au citit ce am scris, deja spun că este peste prima.