Incendiul a izbucnit în cursul nopții, cel mai probabil din cauza unui scurt circuit electric, povestesc pompierii. Salvatorii au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, un ofițer și 10 subofițeri.
La momentul sosirii, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Pompierii au intervenit imediat pentru lichidarea flăcărilor, în condițiile în care văpaia se putea extinde la o stație RATT aflată în imediata apropiere dar și la un autoturism parcat în zonă. Incendiul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime.
Un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale, ne-a trimis imagini din zonă. Nu uita, dacă și tu ai surprins ceva interesant, poți să ne trimiți imaginile pe adresa redactie@tion.ro, sau direct pe Facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!