tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
România
Ilie Sarbu, audiat la DNA intr-un dosar privind retrocedari ilegale de terenuri

Ilie Sarbu, audiat la DNA intr-un dosar privind retrocedari ilegale de terenuri

la 15 October 2014 11:21 Reactualizat la: 16 October 2014 10:49
15 October 2014 11:21 Reactualizat la: 16 October 2014 10:49
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a fost audiat la DNA Brașov într-un dosar privind retrocedări ilegale de păduri și terenuri agricole. Procurorii DNA au realizat, miercuri, percheziții la mai multe instituții din Brașov, București, Bacău și Covasna. Printre instituțiile la care au descins procurorii se numără și tribunalele Braşov şi Covasna, fiind vizaţi trei judecători şi doi avocaţi, unul fiind şi deputat.
Scris de T. Ex. - Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a fost audiat la DNA Brașov într-un dosar privind retrocedări ilegale de păduri și terenuri agricole. Procurorii DNA au realizat, miercuri, percheziții la mai multe instituții din Brașov, București, Bacău și Covasna. Printre instituțiile la care au descins procurorii se numără și tribunalele Braşov şi Covasna, fiind vizaţi trei judecători şi doi avocaţi, unul fiind şi deputat.

Trimite articolul

X

Ilie Sârbu a ajuns la sediul DNA din Brașov, miercuri dimineața, însoțit de avocatul său și a refuzat să facă vreo declarație. De asemenea, și deputatul PSD  Ioan Adam a fost audiat, miercuri dimineața, la sediul DNA Brașov.

Aceste audieri au avut loc după ce procurorii DNA au efectuat 25 de percheziții în București și judeţele Braşov, Bacău și Covasna. Dintre aceste percheziții, cinci au avut loc la instituţii publice de interes local, una la un birou de avocatură şi restul la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, între cele cinci instituţii publice la care au loc percheziţii sunt şi tribunalele Braşov şi Covasna. De asemenea, au loc percheziţii la sediile a trei primării, una dintre acestea fiind Primăria Căiuţi din judeţul Bacău. Anchetatorii au verificat şi biroul de avocatură al deputatului PSD Ioan Adam.

Potrivit surselor citate, de la cele două instanţe sunt vizaţi trei judecători, suspectaţi de implicare în luarea unor decizii ilegale privind retrocedarea de terenuri agricole și păduri. Doi dintre magistraţi sunt de la Tribunalul Covasna şi unul de la Tribunalul Braşov.

În acelaşi dosar sunt suspectaţi de fapte de corupţie şi doi avocaţi, unul dintre aceştia fiind chiar deputatul PSD Ioan Adam, membru în Baroul Braşov. Celălalt avocat este membru al Baroului Covasna. Potrivit surselor judiciare, soţia deputatului Ioan Adam, judecătoarea Roxana Adam, de la Tribunalul Braşov, ar fi printre cei trei magistraţi suspectaţi în cauză.

Potrivit unui comunicat transmis de Direcția Națională Anticorupție, procurorii DNA Brașov fac cercetări într-un dosar referitor la infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie care au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru aproximativ 90.000 de hectare de teren forestier şi 100 de hectare de teren agricol.

Printre localităţile în care s-ar fi făcut retocedările ilegale de terenuri sunt Comăneşti, Palanca, Brătuleşti şi Doftana. Potrivit surselor citate de Mediafax, doar 30.000 din cele 90.000 de hectare de terenuri forestiere ar fi fost retrocedate până în prezent, pentru celelalte 60.000 de hectare dosarele fiind pe rolul instanţelor.

UPDATE. Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost adus cu o mașină a Jandarmeriei la sediul DNA Brașov pentru a fi audiat în același dosar.

Hrebenciuc a ajuns la DNA însoțit de anchetatori. La intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție, deputatul a declarat că nu știe în ce calitate a fost chemat.

Și liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a fost audiat în același dosar referitor la retrocedări ilegale de terenuri ilegale. Sârbu a stat aproximativ o oră la sediul DNA din Brașov, iar la ieșire a fost întrebat de jurnaliști dacă a fost audiat. Sârbu a răspuns negativ și a refuzat să mai facă alte declarații.

UPDATE 2. Senatorul Ilie Sârbu, deputaţii Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam şi directorul general Romsilva, Adam Crăciunescu, sunt urmăriți penal în dosarul retrocedărilor, potrivit DNA. Direcția Națională Anticorupție a precizat faptul că șeful Romsilva se află sub control judiciar.

Ilie Sârbu este cercetat pentru folosire a influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, precizează DNA.

Viorel Hrebenciuc este cercetat pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Ioan Adam este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă.

Adam Crăciunescu este cercetat pentru abuz în serviciu şi sprijinirea unui grup infracţional organizat.

Prejudiciul creat Romsilva în această cauză este de 303.888.615 euro, contravaloarea a 43.227 ha teren forestier, potrivit procurorilor de la DNA Braşov, care instrumentează dosarul.

Anchetatorii susţin că la 17 aprilie 2012, la solicitarea lui Ioan Adam, în urma unei înţelegeri prealabile, cu sprijinul unor persoane interesate, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, situate pe raza judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

„Decizia judecătorească ar fi fost pronunţată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, respectiv fără prezenţa vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reţinută de instanţele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945. Astfel, a fost creat un prejudiciu, în sarcina RNP Romsilva, de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier)”, mai arată DNA.

Cele peste 43.000 de hectare de păduri au fost retrocedate, printr-o decizie a Tribunalului Covasna, unei persoane care solicitase doar 23.000 de hectare, conform unor documente din dosar obţinute de Mediafax.

Potrivit DNA, imediat după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, Adam, împreună cu alte persoane interesate şi cu Hrebenciuc, “a constituit şi coordonat un grup, ce urmărea să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei (…), cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată”. În acest scop, susţin anchetatorii, membrii grupului “urmăreau să intervină asupra funcţionarilor cu atribuţii la nivelul instituţiilor locale, astfel încât aceştia să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri (de exemplu, să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău)”, mai susţin procurorii anticorupţie.

Astfel, începând din 2013, directorul Romsilva, Adam Crăciunescu, a răspuns solicitărilor nelegale formulate de Viorel Hrebenciuc, prin intermediul lui Ilie Sârbu, referitoare la modul în care regia trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de pădure de peste 40.000 de hectare.

„În consecinţă, inculpatul Crăciunescu Adam a luat măsuri împotriva intereselor RNP Romsilva, în sensul că a şicanat efectuarea de acţiuni în justiţie împotriva intereselor avute de grupul infracţional organizat format din inculpaţii Hrebenciuc Viorel, Adam Ioan şi alte persoane interesate în obţinerea terenurilor menţionate. După ce jurista din cadrul Romsilva semnat o acţiune civilă în favoarea intereselor Romsilva, de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului având ca obiect revizuirea deciziei luate la data de 17 aprilie 2012, strămutat de la Tribunalul Covasna la o altă instanţă(cerere admisă de ICCJ la data de 17 ianuarie 2014), în luna martie 2014, inculpatul Crăciunescu Adam a dispus în mod abuziv ca acestei juriste să-i fie preluată cauza respectivă şi i-a interzis, indirect (folosind un pretext medical), să mai reprezinte RNP Romsilva la procesele ce aveau ca obiect decizia din anul 2012 a Tribunalului Covasna şi punerea în aplicare a acestei decizii”, mai spun anchetatorii.

DNA a mai precizat faptul că lui Ilie Sârbu, care are calitate de suspect, și lui Hrebenciuc, Adam şi Crăciunescu, care sunt inculpaţi în dosar, li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

În acest dosar, la DNA Braşov au aduşi pentru audieri şi soţia lui Ioan Adam, judecătoarea Roxana Adam de la Tribunalul Braşov şi judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă, ambii de la Tribunalul Covasna.

Tot aici urmează să fie aduși la audieri și prinţul Paul şi prinţesa Lia, care, conform unor surse judiciare citate de Mediafax, ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava.

Trimite articolul

X
Taguri:
brasov ,
coruptie ,
DNA ,
dosar ,
ilie sarbu ,
retrocedari ilegale
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Pace în Orientul Mijlociu, între Israel și Hamas
    2
    Visit Timiș reprezintă Banatul la târgul internațional de turism de la Rimini
    3
    Bombe din al Doilea Război Mondial descoperite în apropierea unei stații de autobuz
    4
    Primăria Lugoj cere respect în spațiul public online: „Dialogul civilizat este obligatoriu”
    5
    Focar de pestă porcină africană la Tomnatic
    6
    A început sezonul gripal. Medicii spun că vaccinarea este cea mai bună armă de apărare
    7
    Festivalul TAIFAS revine la Timișoara cu retrospectiva Radu Jude și premiere din cinematografia balcanică
    8
    Vărșăndan vs. Bolojan: Guvernul blochează cultura. Protest al Teatrului German din Timișoara împotriva OUG 52/2025
    9
    „Sub Vălul Siguranței”, instalație realizată de un artist macedonean alături de copii refugiați din Timișoara
    10
    Maria Corina Machado a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, premiu râvnit de președintele american Trump

    Cele mai noi știri

    Eveniment

    Bărbat prăbușit în stația de tramvai de la Fabrica de Bere din Timișoara. Trecătorii au sunat la 112

    Lugoj

    Primăria Lugoj cere respect în spațiul public online: „Dialogul civilizat este obligatoriu”

    Eveniment

    Incendiu la o afumătoare din Mașloc, stins la timp de pompieri

    Eveniment

    Incendiu matinal la Șemlacu Mare. O cameră a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii au intervenit rapid

    Ştiri din Timiș

    Concordat vs. insolvență. Există prevenție și pentru companii?

    Agenda

    A apărut Almanahul Agenda 2026!

    Horoscop

    Lună Plină în Gemeni, în 5 decembrie

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 5 decembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 5 decembrie 2025, în Timișoara?

    România

    Nicușor Dan a trimis la reexaminare legea privind combaterea extremismului
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici