Handbalistii de la Politehnica au reluat pregatirea

De M. Hoster
Handbalistii de la Politehnica au reluat pregatirea
© TION - Constantin Stefan
La câteva zile după baschetbalişti, şi handbaliştii de la CH Politehnica Timişoara au reluat pregătirea returului de campionat. Elevii lui Constantin Ştefan s-au reunit la terenul „Ştiinţa”, pentru o primă şedinţă de pregătire fizică.


Cu un minus semnificativ la capitolul puncte, poliştii au la dispoziţie doar trei săptămâni de pregătire până la primul joc.

„Au fost două săptămâni de pauză, dar una activă, pentru băieţi, care în aceste zile dau testele fizice, care ne arată unde se află din punct de vedere al efortului. Sper că vacanţa le-a prins bine tuturor, mai ales celor care au avut probleme medicale; campionatul va fi lung cu multe partide inclusiv în faza play-off sau play-out”, a declarat antrenorul Constantin Ştefan la reunirea lotului.

Ce îşi propune Constantin Ştefan pentru jumătatea de campionat ce urmează?

„Cea mai mare împlinire, pentru Politehnica Timişoara, e să nu avem accidentaţi, să ducem la bun sfârşit acest sezon oficial, să nu ne abatem de la proiectul pe care l-am discutat în vară la sosire şi să avem buget pentru a aduce jucători valoroşi, care să facă performanţă la Timişoara”, spune tehnicianul.

Vineri de la ora 17, la sala „Constantin Jude”, este programat primul joc de pregătire, adversari vor fi cei de la Oroshaza. Săptămâna viitoare sunt prevăzute două jocuri de verificare în cadrul unui “triunghiular” la Târgu Jiu, aici urmând să mai fie prezente Pandurii şi Potaissa Turda.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !