Girocul este o comună bogată, care îşi permite să se dezvolte într-un ritm impetuos, la care alţii nici nu visează. După cum preciza primarul Ionel-Iosif Toma, unitatea administrativ-teritorială se află printre primele localităţi în topul pe ţară cu privire la veniturile încasate, în raport, desigur, cu numărul de locuitori. Pe acest criteriu, Girocul se plasează chiar printre primele cinci primării din ţară. Într-o anumită măsură se beneficiază de apropierea marelui oraş, dar mai degrabă de retragerea oamenilor către locuri mai liniştite, unde există mai mult spaţiu, verdeaţă şi utilităţi. Acesta este şi motivul pentru care populaţia comunei s-a dublat practic în ultimele decenii. Nu doar oamenii au găsit aici o viaţă mai bună. Multe firme, nu prea mari, însă dinamice, au decis să-şi desfăşoare cea mai mare parte a activităţii aici, având la dispoziţie spaţii bune, mai accesibile şi o forţă de muncă mai ieftină.
Legătura cu oraşul s-a păstrat, cel puţin prin faptul că se recurge la anumite activităţi comune, cum ar fi apa sau canalizarea. Pentru toate serviciile necesare au fost însă înfiinţate regii proprii, pentru a reduce dependenţa de alţii. Societatea de transport „Giroceana” este importantă în acest context. Transportul în comun e asigurat cu autobuze proprii, după ce regia de profil timişoreană a renunţat să mai deservească liniile periurbane. Acum a revenit prin cursele metropolitane, foarte utile, însă la Giroc nu mai e nevoie de ele. A fost înfiinţat chiar un Serviciu pentru Evidenţa Populaţiei propriu, care eliberează documente pentru cetăţeni, aceştia nemaifiind nevoiţi să bată drumul la Timişoara şi să piardă vremea la cozi.
Viziunea privind gospodărirea comunei trebuie să fie unitară, consideră edilii locali, cu implicare în toate zonele de interes ale locuitorilor. Dacă oamenii în putere se pot descurca mai uşor, în sensul că pot munci şi realiza venituri, probleme se pun la cei cu vârste sensibile. Cum localitatea are un potenţial deosebit, e mai uşor ca atenţia să se îndrepte şi spre zone care dau multe bătăi de cap. Produc cheltuieli, dar nu au cum să aducă venituri. Sunt vizaţi aici copiii şi bătrânii. Trebuie intervenit în toate sectoarele, la şcoli, la cei în vârstă, în susţinerea sportului şi a culturii, precum şi a bisercilor, subliniază primarul Ionel-Iosif Toma.
În cele două localităţi componente, Giroc şi Chişoda, se află între 7000 şi 8000 de locuitori, apreciază viceprimarul Ionel Popazie. Cert este că populaţia e în continuă creştere, însă, ca şi în alte comune sau oraşe, este greu de spus câţi oameni sunt efectiv. Poate la recensământul care urmează… La Giroc au venit multe, foarte multe familii din afară. Nu toate persoanele şi-au făcut însă şi mutaţia aici. Suprafaţa nu e foarte mare, căci sunt doar 5 500 de hectare, însă cum nu se mai face multă agricultură e loc destul pentru dezvoltarea de zone de locuit sau de agrement. La sud de comună curge râul Timiş. Chiar dacă apa nu e recomandată pentru baie, zona e plăcută pentru activităţi în aer liber, fiind multă pădure.
Administrarea nu este uşoară. „Imixtiunea politicului în administraţia locală este catastrofală”, consideră primarul Ionel-Iosif Toma, iar aceste aspecte sunt evidente şi la Giroc. Comuna, poate şi din cauza faptului că are venituri proprii mari, este ocolită la alocări de fonduri sau la proiectele mari zonale. De vină este însă şi diferenţa de culoare politică şi presiunile pentru a schimba partidul. Oamenii nu au nicio vină că primarul lor nu e din coaliţia aflată la guvernare…
Citiți principiile noastre de moderare aici!