Chiar dacă circulaţia rutieră s-a desfăşurat relativ bine pe drumurile din zona de vest a României după furtună, Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara a rămas după fenomenele meteorologice extreme cu o gaură serioasă în inventar. Pe drumurile naționale au fost distruși, în total, circa 730 de stâlpi și table indicatoare, iar pe autostrada A1 au fost deteriorate circa 3.700 de panouri antiorbire și aproximativ 380 de stâlpi de indicator, stâlpi de iluminat, indicatoare de restricții și indicatoare de informare.
Pe drumurile naționale aflate în administrarea Secţiei Drumuri Naţionale Timișoara au fost circa 240 de stâlpi indicatori distruși și 90 de table indicatoare deteriorate. Toate Secțiile de Drumuri Naționale au fost mobilizate, în cursul după-amiezei de duminică, pentru a îndepărta copacii căzuți și crengile de pe carosabil. În total, pe raza SDN Timișoara au fost doborâți 60 de arbori. Acum urmează ca echipele DRDP să se apuce de lucru şi să rezolve problema panourilor şi indicatoarelor rutiere afectate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!