Folclor autentic la Topul Martisorului

De S.P.D.
Reactualizat la:
Folclor autentic la Topul Martisorului
© TION: Folclor autentic la Topul Martisorului
Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş organizează Topul Mărţişorului, festival-concurs adresat tinerilor solişti vocali de muzică populară din întreaga ţară, care au astfel ocazia să se facă remarcaţi de către profesionişti. La spectacolul de gală participă, ca invitați, renumiți soliști de folclor autentic.

Ediţia a XV-a a evenimentului se va desfășura joi, 12 martie 2015, de la ora 19, în Sala Capitol.

”Concursul va fi urmat de un spectacol de gală susţinut de Ansamblul Profesionist Banatul şi invitaţii săi: Cristian Pomohaci, Zorica Savu, Petrică Miulescu Irimică şi Roxana Chiriţă (câştigătoarea ediţiei de anul trecut a festivalului). La spectacol va participa şi Ansamblul Junii Banatului.

Conducerea muzicală îi aparține lui Sebastian Roşca, iar coregrafia este realizată de Nicolae şi Brânduşa Stănescu, Grigore şi Floare Munteanu. Prezintă Felicia Stoian”, precizează Liliana Laichici, directorul Centrului Județean de Creație și Artă Timiș.

Accesul publicului se face pe bază de invitaţii, care pot fi ridicate gratuit de la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, strada Emanoil Ungureanu, nr. 1, începând de marţi, 3 martie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !