Elevii din judetul Timis isi aleg reprezentantii

De Delia S. Barbu
Elevii din judetul Timis isi aleg reprezentantii
Elevii din judetul Timis isi aleg reprezentantii
S-a dat startul alegerilor în Consiliile Şcolare ale Elevilor (CSE) pentru anul 2012- 2013. În judeţul Timiş au fost depuse 163 de candidaturi pentru funcţiile din cadrul Biroului Executiv. Alegerile din cadrul Consiliului Elevilor se vor reorganiza anul acesta în toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sau privat din judeţul Timiş. Orice elev are dreptul să candideze pentru o funcţie.

Elevii pot candida pentru una din funcţiile din cadrul Biroului Executiv al Consiliului Şcolar al Elevilor: preşedinte, vicepreşedinte sau secretar, şi ulterior în structurile superioare. Într-o primă etapă elevii şi-au depus candidaturile în format online (pe platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor: www.wedu.ro), iar apoi şi-au întocmit dosarul de candidatură în format fizic predându-l membrilor comisiei de concurs şi validare de la nivelul Consiliului Şcolar al Elevilor din unitatea de învăţământ din care face parte.

În judeţul Timiş au fost depuse 163 de candidaturi pentru funcţiile din cadrul Biroului Executiv al Consiliului Şcolar al Elevilor. 3623 de liceeni, din întreaga ţară, s-au înscris în cursa pentru ocuparea unei funcţii din cadrul Biroului Executiv al Consiliului Şcolar al Elevilor.

Procesul electoral la nivel de Consiliu Şcolar al Elevilor se desfăşoară conform următorului calendar: depunerea candidaturilor CŞE: 25 septembrie–10 octombrie; validarea candidaturilor CŞE: 10 octombrie; desfăşurarea campaniei electorale CŞE: 11–14 octombrie; sesiuni electorale CŞE: 15 octombrie–19 octombrie.Urmează ca la sfârşitul lunii octombrie să fie ales şi noul Birou Executiv al Consiliului Judeţean al Elevilor, dar şi directorii de departamente. Pentru a fi la curent cu întreg procesul electoral din cadrul Consiliului Elevilor şi pentru a afla mai multe detalii accesaţi site-ul www.consiliulelevilor.org.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor