Elevii de la Liceul de Arte din Timisoara au donat tablouri pentru a-i ajuta pe copiii orfani

De B.A.M
Elevii de la Liceul de Arte din Timisoara au donat tablouri pentru a-i ajuta pe copiii orfani
Elevii de la Liceul de Arte din Timişoara au donat 30 de tablouri care au fost scoase la licitaţie. Banii obţinuţi vor fi donaţi Centrului de Plasament din Timişoara.

Liga Elevilor Social Democraţi din Timisoara a organizat această acţiune umanitară prin care s-a încercat strângerea de fonduri pentru Centrul de Plasament din Timişoara. Toate cele 30 de tablouri ale elevilor de la Liceul de Arte scoase la licitaţie au fost cumpărate, banii urmând sa fie donaţi. 

“A fost o acţiune la care s-a muncit foarte mult, iar pentru asta aş dori să le mulţumesc colegilor mei din LESD Timişoara, dar şi seniorilor partidului care ne-au sprijinit. Este o bucurie dublă pentru noi. Prima pentru că reuşim să ajutăm câţiva copii, iar a doua pentru că am reuşit să organizăm această expoziţie. Poate pentru unii dintre elevii care au pictat au fost primele lucrări vândute. Ne dorim să continuăm astfel de acţiuni”, a spus Gabriel Baba, preşedintele Ligii Elevilor Social Democraţi din Timişoara.

 

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !