Ministerul Sănătății a tras un semnal de alarmă în luna august a acestui an privitor la unitățile neautorizate de tranfuzii sau lipsa acestora din spitale. Conform statisticii de atunci, Timișul avea 12 unități de transfuzii neautorizate. Acum se vor amenaja trei astfel de unități dintr-un foc – o unitate la sediul Spitalului Județean Timișoara, una la Casa Austria și cea de-a treia la Maternitatea Bega.
„Suntem în procesul de amenajare a spațiilor și scoatem la concurs posturile. Vrem să facem trei unități de sine stătătoare, una pe <<Județeanul>> mare, una la Clinica Bega și una la Casa Austria – aici am zis că este bine să fie o unitate complet separată având în vedere că amenajăm acolo centrul de mari arși. Încercăm și acolo să identificăm un spațiu, să facem o unitate separată”, a spus Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.
Banii pentru amenajarea celor trei unități de transfuzii vin de la Consiliul Județean Timiș, iar banii de aparatură, de la Ministerul Sănătății. Este vorba de frigidere, centrifuge și alte dotări. Sumele necesare pentru dotări sunt cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei. Toate spațiile există, trebuie doar amenajate, modernizate și tehnologiozate.
La Maternitatea Bega, de exemplu, a fost un punct de lucru-laborator, în urmă cu șase ani. Acolo trebuie pus parchet, schimbate geamurile și realizate mai multe lucrări de renovare.
„Noi estimăm ca în patru săptămâni unitățile să fie gata. Unitatea de la Spitalul Județean este gata în proporție de 95 la sută, inclusiv aparatură. La Clinica Bega vom începe de luni amenajarea, apoi Casa Austria”, a spus Marius Craina.
Unitatea de transfuzie sanguină din spitale, indiferent de volumul de activitate, trebuie să prezinte o serie de dotării minime obligatorii. O astfel de unitate trebuie să deţină echipamente de stocare a produselor sanguine, echipamente de stocare a reactivilor, echipamente de stocare a probelor, toate situate în spaţii separate, identificate clar, cu sistem de monitorizare a temperaturii, sistem de ventilaţie şi alarmă sonoră. Este obligatoriu un dispozitiv omologat pentru dezgheţarea plasmei proaspăt congelate, dar şi un dispozitiv omologat pentru încălzit sângele şi produsele sanguine. Sunt necesare o centrifugă, genţi de transport al sângelui şi a produselor de sânge; masă de lucru cu suprafaţă lavabilă; reactivi și alte lucruri.
Conform normelor, în unitatea de transfuzie sanguină din spital se desfăşoară următoarele activităţi:
- aprovizionarea cu sânge total şi componente de sânge pe baza solicitărilor scrise din secţiile spitalului;
- recepţia, evidenţa, stocarea şi livrarea sângelui total şi a componentelor sanguine către secţiile spitalului;
- distribuţia de sânge şi componente sanguine de la un centru de transfuzie furnizor către spitalul beneficiar se face în baza unui contract de furnizare, care stabileşte condiţiile de distribuţie şi documentaţia aferentă obligatorie;
- efectuarea testelor pretransfuzionale;
- pregătirea unităţilor de sânge total şi a componentelor sanguine în vederea administrării;
- consiliere privind utilizarea clinică a sângelui total şi a componentelor sanguine;
- prezervarea probelor biologice pretransfuzionale şi a unităţilor de sânge sau componente sanguine administrate pentru o perioadă de 48 de ore posttransfuzional în spaţiile frigorifice cu această destinaţie;
- întocmirea documentaţiei corespunzătoare tuturor activităţilor desfăşurate;
- raportarea tuturor evenimentelor legate de actul transfuzional către centrul de transfuzie teritorial;
- păstrarea eşantioanelor din ser sau plasmă recoltate pretransfuzional, în cazul tuturor pacienţilor transfuzaţi, pentru o perioadă de minimum 6 luni, în spaţii frigorifice (-15-18°C) cu această destinaţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!