Cupa Campionilor a venit la Timisoara impreuna cu doi campioni

De M. Hoster
Cupa Campionilor a venit la Timisoara impreuna cu doi campioni
Fanii timişoreni cei mai înflăcăraţi ai fotbalului au avut, luni, satisfacţia maximă de a vedea pe viu Cupa Campionilor. Cel mai râvnit trofeu fotbalistic european a fost prezentat publicului de unul dintre sponsorii competiţiei. Cupa nu a venit în oraşul de pe Bega fără a avea alături doi dintre sportivii români campioni. Unul care a cucerit-o chiar de două ori, Miodrag Belodedici, şi unul care a pierdut o finală, Iosif Rotariu.

La patru ani de la „vizita” precedentă, Cupa Campionilor a ajuns din nou la Timişoara. Trofeul a fost prezentat publicului în Piaţa Victoriei timp de trei ore. Doritorii s-au pozat cu trofeul, au putut să vadă pe viu cupa pe care au pus mâna atâtea nume celebre.

Printre acestea şi un român, un bănăţean de-al nostru, şi aceasta chiar de două ori. Este vorba de Miodrag Belodedici, fundaşul care a câştigat două finale ale Cupei Campionilor, o dată cu Steaua Bucureşti, a doua oară cu Crvena Zvezda Beograd.

„Mi-am dorit de mic copil să joc la o echipă mare şi să câştig acest trofeu. Până la urmă l-am ridicat de două ori deasupra capului. Şi prima finală şi a doua au fost dificile. La finala cu Steaua eram mai tânăr, nici nu ştiam cum arată trofeul, atunci nu se prezenta înainte de meci. La a doua finală, cea cu Steaua Roşie, era mai aproape şi l-am văzut, îmi aduc aminte că spre finalul meciului mai trageam câte un ochi spre trofeu şi mă gândeam că poate îl câştig şi a doua oară. Şi s-a întâmplat să îl câştig şi a doua oară. Acum echipele din Europa de est nu prea mai contează aşa de mult, sunt prezente în grupele Ligii Campionilor, aşa cum este şi Steaua, dar eu cred că trofeul va ajunge tot în Vest, la echipele mari”, a declarat Belo.

Unul dintre ghinioniştii Cupei Campionilor este un alt bănăţean, Iosif Rotariu. El a ajuns la Steaua chiar după ce trofeul fusese câştigat, şi l-a ratat în finala din acel sezon, atunci când echipa bănăţeană a luat o bătaie bună de la AC Milan.

„De abia aştept să ating trofeul. Am fost unul dintre marii ghinionişti ai fotbalului, am ajuns la Steaua chiar la două săptămâni după ce a câştigat Cupa Campionilor şi la finala din ’89 am fost aproape de trofeu, chiar dacă am pierdut cu 4-0 acea finală cu AC Milan. Sunt nerăbdător să văd trofeul şi să îl ating, mi-aş fi dorit din toată inima să fi câştigat acest trofeu, care cred că este cel mai important pentru un jucător de fotbal. Nu a fost să fie, am fost aproape”, a declarat ex-jucătorul lui Poli, Iosif Rotariu.

Interesul pentru Cupa Campionilor a fost mare, numărul celor care au vrut să vadă „pe viu” cupa a fost destul de mare. Zona din faţa autobuzului unde a fost expusă cupa a fost plină de fani.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !