Conturile unei primarii de langa Timisoara, blocate de un avocat. Datoria e imensa!

De B.A.M
Reactualizat la:
1Comentariu
Conturile unei primarii de langa Timisoara, blocate de un avocat. Datoria e imensa!
© Foto: sacalaz.ro
Un avocat timişorean a reuşit să blocheze conturile Primăriei Săcălaz, după ce instanţa a stabilit că aceasta trebuie să îi plătească o datorie de aproape 600.000 de lei, reprezentând onorarii neachitate şi penalităţile aferente.


Toate povestea a început în luna ianuarie a anului 2010, când Primăria Săcălaz a încheiat un contract de consultanţă juridică cu avocatul Răzvan Covaci, pentru un onorariu de 2.500 de lei cu TVA inclus. Contractul era încheiat pe un an, având însă o clauză ce stipula că acesta se prelungeşte automat, dacă nu este denunţat de una dintre părţi sau nu se încheie cu acordul celor două părţi.

Primarul comunei de lângă Timișoara a motivat încheierea acestui contract prin volumul mare de dosare aflate pe rol în care era implicată primăria la acea vreme.

După doi ani, mai exact în septembrie 2012, onorariul avocatului a fost dublat, la 5.000 de lei (TVA inclus). Acest lucru a dus la discuţii aprinse în Săcălaz, unii consilieri locali neînţelegând de ce este nevoie ca primăria să plătească aceşti bani, atât timp cât există un Serviciu Juridic. Totul a culminat în luna noiembrie a anului 2012, când Consiliul Local Săcălaz a decis rezilierea tuturor contractelor cu avocatul respectiv, lăsând însă posibilitatea ca, punctual, în anumite cauze, acesta să poată fi contractat pentru a oferi asistenţă juridică.

Până aici, totul pare foarte clar, însă ceea ce a urmat ţine de domeniul fantasticului. Potrivit consilierului local din Săcălaz Nicu Viorel, această hotărâre nu a fost niciodată pusă în aplicare.

Astfel, singura dovadă că ea ar fi existat vreodată se află în adresa nr. 11.795 din data de 4 decembrie 2012, când Primăria Săcălaz îi comunica unui alt consilier local, Liviu Vasiu, următoarele:

„Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă că în data de 29.11.2012 a fost discutată în şedinţa Consiliului Local al comunei Săcălaz referatul dumneavoastră cu numărul 9.720/08.10.2012 privind rezilierea contractelor de asistenţă juridică şi reprezentare în instanţă cu avocaţi şi/sau case de avocatură, dacă aceste contracte există. În urma şedinţei s-a adoptat următoarea rezoluţie: Se aprobă rezilierea contractelor existent şi punctual în anumite situaţii este posibilă asistenţa juridică”.

Mai mult, trei luni mai târziu, Consiliul Local Săcălaz adoptă o altă hotărâre care, aparent, se bate cap în cap cu cea de reziliere a contractului cu avocatul respectiv. Astfel, consilierii din Săcălaz au aprobat, în 14 martie 2013, reducerea onorariului avocatului Răzvan Covaci la suma iniţială de 2.500 de lei (cu TVA inclus) pe lună.

Potrivit consilierului Nicu Viorel, nici această hotărâre, din motive necunoscute, nu a fost pusă vreodată în aplicare. Astfel, dintr-o eroare de comunicare, funcţionarii Primăriei Săcălaz nu au transmis niciodată această decizie avocatului respectiv, care a continuat să emită facturi lunare pentru suma de 5.000 de lei. Mai mult, facturile au şi fost înregistrate în contabilitate, însă primăria a plătit doar 2.500 de lei, aşa cum au decis consilierii locali, mai spune Nicu Viorel.

Evident, avocatul respectiv a acţionat Primăria Săcălaz în judecată, cerând diferenţa de sumă, iar la începutul acestui an Judecătoria Timişoara i-a dat dreptate. Magistraţii au decis că Primăria Săcălaz trebuie să plătească, în total, 587.856,36 de lei, reprezentând debitul restant, în valoare de 67.140 de lei, 320.160 de lei penalităţi aferente facturilor achitate cu întârziere şi 186.600 de lei penalităţi aferente facturilor neachitate. În această sumă mai intră şi onorariul de executare silită a creanţei, în valoare de 13.688,36 de lei, 248 de lei onorariu de executare silită pentru consultaţia în legătură cu constituirea actelor şi dosarului execuţional şi 20 de lei taxă de timbru.

Pentru a recupera această datorie, instanţa a decis blocarea conturilor Primăriei Săcălaz.

„S-a ajuns în această situaţie din cauza a două erori, una făcută de doamna juristă şi alta de domnul primar prin neaplicarea unei decizii a Consiliului Local Săcălaz, în 2012, când CL a aprobat rezilierea contractului. De atunci şi până acum a curs un contract în valoare iniţială de 2.500 de lei, majorat ulterior la 5.000 de lei. Văzând că nu se întâmplă nimic în sensul rezilierii contractului, în 2013 am iniţiat un nou proiect de hotărâre. Dar nu s-au adunat destul semnături. Primarul a venit apoi cu un nou proiect de hotărâre ce stabilea reducerea onorariului la 2.500 de lei. Cu toate acestea, aparatul primăriei nu şi-a făcut treaba, în sensul că nu a făcut dovada comunicării cu avocatul respectiv, acesta emiţând facturi de 5.000 de lei în continuare. Cu toate că exista o hotărâre de reducere a onorariului, contabilitatea a înregistrat facturile de 5.000 de lei în continuare”, ne-a declarat consilierul Nicu Viorel.

Primarul din Săcălaz, Ilie Todaşcă, are însă o altă versiune a evenimentelor. El susţine că hotărârea consiliului local prin care onorariul avocatului era redus la 2.500 de lei a fost comunicată acestuia, însă avocatul a continuat să emită facturi de 5.000 de lei, conform contractului majorat. Mai mult, după un control al Curţii de Conturi, care a sesizat neregulile detaliate mai sus, primăria a refuzat să mai achite vreun leu avocatului şi aşa s-a ajuns la datorii uriaşe.

„În 2013 contractul s-a redus la 2.500 de lei fără să se discute cu domnul Răzvan Covaci. Omul clar e supărat. <Domnule, mă chemi la negocieri şi nu e problemă, putem discuta> Sigur (hotărârea consiliului i-a fost comunicată – n.r.) Aia a fost comunicată şi avem şi o plângere prealabilă de la casa de avocatură. Cu debitul ce s-a întâmplat… În 2013 a venit şi Curtea de Conturi în control. Şi a zis că dacă noi am dat hotărârea să reducem la 2.500 de lei, de ce acceptăm facturi de 5.000 de lei? Păi noi nu le-am acceptat, dar el tot trimitea facturi de 5.000 de lei. Că în urma plângerii prealabile a casei de avocatură, consiliul local nu a mai luat în discuţie ce facem în continuare. A rămas hotărârea prin care primea 2.500 de lei pe lună. Şi ne-a dat în judecată pentru că noi nu am plătit 5.000 de lei, ba după controlul Curţii de Conturi nu am mai plătit nimic”, a spus primarul Ilie Todaşcă.

Conturile Primăriei Săcălaz au fost blocate timp de aproape două luni, până în urmă cu câteva zile, când o parte din datorie, mai exact 92.400 de lei, a fost plătită. Primăria Săcălaz se află acum în negocieri cu avocatul respectiv şi încearcă să obţină o reducere a penalităţilor. Dacă acestea nu vor avea succes, administraţia comunei de lângă Timişoara va trebui să plătească întreaga sumă, de aproape 600.000 de lei, care reprezintă aproximativ 5 la sută din bugetul anual al localităţii.

„Acum suntem în negocieri cu el să vedem ce facem, pentru că penalităţile sunt mari. E o sumă imensă, nu numai pentru Săcălaz, pentru orice localitate”, a concluzionat primarul Todaşcă.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor