Concurs: Tion.ro te trimite la piesa de teatru „Prenumele”

Reactualizat la:
1Comentariu
Concurs: Tion.ro te trimite la piesa de teatru „Prenumele”
© foto: Facebook
„Prenumele” este comedia franceză, regizată de Răzvan Săvescu, care-i va readuce la Opera Națională Română Timișoara pe actorii Claudiu Bleonț, Mihai Călin, Alina Chivulescu (Bella din serialul „La bloc “), Ecaterina Ladin (Dalida din serialul „Las fierbinți”) și Leonid Doni (polițistul Robi din același sitcom) într- o dezbatere savuroasă, de un umor irezistibil. Tion.ro nu vrea să ratezi această piesă minunată și pune la bătaie două invitații duble!

Spectacolul va avea loc în 29 octombrie, de la ora 20, pe scena Operei Naționale Române Timișoara. Vincent (Mihai Călin), un agent imobiliar de succes și în curând fericit tată, este invitat la cină de către sora sa Babou (Ecaterina Ladin) și cumnatul său Pierre (Claudiu Bleonț), profesor la universitate. Soția sa Anna (Alina Chivulescu), specialistă în modă, și prietenul acestora din copilărie, Claude (Leonid Doni), trombonist la filarmonica radio, îl însoțesc.

O glumă nevinovată despre numele viitorului copil declanșează o cascadă de situații comice neprevăzute și dezvăluiri hilare care pun la grea încercare prietenia lor.

„Le Prenom” este o comedie scrisă de Matthieu Delaporte și Alexandre de la Patellière, care a fost pusă pentru prima dată în scenă la Paris, în 2010, cu celebrul actor și cântăreț Patrick Bruel într-unul din rolurile principale. Piesa de teatru a fost nominalizată la mai multe Premii Molière, fiind ulterior adaptată și pentru marile ecrane și obținând 5 nominalizări la premiile César în 2013.

Biletele pentru prima reprezentație a comediei în această stagiune la Timișoara costă, în funcție de loc, 100 de lei sau 80 lei și sunt disponibile la agenția Operei.

Pentru că nu vrem să ratezi această piesă irezistibilă, redacția Tion.ro pune la bătaie două invitații duble!

Tot ce trebuie să faci este să intri pe pagina noastră de Facebook, să dai share postării acestui articol și să lași un like și un comentariu prin care îți anunți participarea. Câștigătorii concursului vor fi anunțați, joi, 25 octombrie.

Invitațiile se pot ridica de la redacția Tion (Piața I.C. Brătianu, nr. 1, intrarea din Piața Țepeș Vodă, în spatele clădirii Tribunalului) până luni 29 octombrie, între orele 9 și 17.

Vă urăm succes!



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor