Concert de zile mari cu americanul Ripper, la Timisoara

De Zoltan Varga
Concert de zile mari cu americanul Ripper, la Timisoara
Concert de zile mari cu americanul Ripper, la Timisoara
Joi seara, amatorii de heavy metal din oraş şi nu numai au avut parte de un eveniment spectaculos în incinta clubului Daos, unde fostul solist al trupei Judas Priest, Tim „Ripper“ Owens a susţinut un concert de excepţie, evenimentul fiind inclus în Metal Messiah European Tour.

Având în vedere că  celebrul solist avea de prins un avion (pentru a ajunge în seara zilei de vineri în Marea Britanie), întreg concertul s-a desfăşurat complet pe dos, Ripper cântând practic în deschiderea celorlalte nume aflate pe afiş. Încă de la primele acorduri, solistul a demonstrat că faima de care se bucură printre iubitorii de heavy metal este perfect justificată iar printre melodiile care au răsunat pe parcursul concertului s-au numărat compoziţii Ronnie James Dio, Judas Priest sau Beyond Fear.

Evident, din setlist n-a lipsit nici Ripper, celebra piesă Judas Priest după care Tim Owens şi-a căpătat nickname-ul, iar pe parcursul recitalului muzicianul a mulţumit de mai multe ori publicului pentru atmosfera creată la faţa locului. Solistul se află pentru prima dată de-a lungul carierei sale de succes, într-un turneu european ca artist solo, iar Timişoara a fost singurul oraş din România inclus în acesta. Cu toate acestea, numărul celor prezenţi în clubul Daos a fost sub aşteptări, aproximativ 200 de fani ţinând să asiste pe viu la acest eveniment special.

După cum era de aşteptat, Ripper i-a impresionat pe cei prezenţi cu vocea sa puternică, iar după concert muzicianul american a dat autografe şi s-a fotografiat alături de fanii săi. După recitalul lui Ripper, la faţa locului au mai cântat Sandstone din Irlanda de Nord, Pandora (Timişoara) şi Krepuskul (Cluj).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor