Competitie de arte martiale la Timisoara

De C. Onaca
Competitie de arte martiale la Timisoara
Timișoara va fi din nou capitala naţională a artelor marțiale. În 13 noiembrie, sala Constantin Jude va fi gazda unei competiții de kick-boxing și mixed martial arts în organizarea Clubului Sportiv Tamashyi Timișoara, cel care și-a pus amprenta și pe alte festivaluri de arte marțiale.

Clubul Sportiv Tamashyi, în colaborare cu Direcția de Sport și Tineret Timiș și Primăria Timișoara, organizează cel mai mare eveniment din lumea artelor marțiale din partea de vest a țării. Competiția va avea loc în sala Constantin Jude, în 13 noiembrie.

Vor fi practic aproape 12 ore dedicate artelor marțiale, pentru că evenimentul ce începe la ora 10 va găzdui competiții de kick-box și demonstrații din mai multe stiluri: muay-thai, karate shotokan, pangration, karate kyokushin, taekwondo itf, taekwondo wtf, krav maga, wu shu, wing tsun, box, lupte, judo.

De bunul mers al competiției se vor ocupa membrii marcanți ai unor federații de arte marțiale: Daniel Deac 7 dan, Mihai Cioroianu 7 dan, Cristel Oprescu 4 dan, Gelu Cojocaru 7 dan, Alin Dubles 3 dan.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor