Vă spuneam, zilele trecute, că timișorenii care locuiesc pe strada Miorița se trezesc cu intrarea în bloc inundată, la fiecare ploaie. Copiii se bălăcesc în apa mizerabilă, iar sesizările la Aquatim nu ar fi rezolvat problema, s-a plâns un cititor tion.ro.
Reprezentanții societății de apă și canal au verificat situația și susțin că de vină ar fi câțiva muncitori contractați de Colterm, care ar fi distrus racordul de canalizare atunci când au lucrat în zonă. Cei de la societatea de termoficare spun însă că nu este așa și că, de fapt, canalizarea era înfundată și nu au putut lucra în primă fază în zonă, la căminul de branșament.
„Ultima lucrare pe care Colterm a avut-o în zona menționată a fost la căminul nostru de branșament. Nu pe rețea, ci strict la căminul nostru de branșament. Acolo nu exista racord de canalizare al Aquatim, deci nu aveam ce demonta. Mai mult, pe timpul lucrărilor, colegii noștri au anunțat Aquatim că le este înfundată canalizarea și nu au putut lucra pentru că le venea apa de la canalizarea înfundată. I-am anunțat de mai multe ori pe cei de la Aquatim, au venit, au desfundat, s-a lucrat… Atunci când se fac lucrări și se distruge ceva ce aparține altei regii, noi suntem obligați să anunțăm. În general, când se execută lucrări la rețeaua de utilități, la final se face recepția lucrărilor, se întocmește un proces verbal unde sunt chemați toți cei care au rețele în zonă pentru a se constata că totul este în regulă, dacă s-a distrus ceva și din vina cui. Iar când distrugem ceva, anunțăm, pentru că suntem obligați să o facem. În cazul de față, muncitorii Colterm nu au distrus nimic, din contră, noi am anunțat Aquatim că le este înfundată canalizarea”, a explicat, pentru tion.ro, Ofelia Herghelegiu, purtător de cuvânt Colterm.
Cititorul nostru spune că în dreptul blocului de pe str. Miorița nr. 8 se formează, la fiecare ploaie, o baltă uriașă, un adevărat focar de infecție în care se bălăcesc copiii din cartier.
Articole pe aceeași temă:
Dorel de la Colterm ar fi distrus o canalizare in Timisoara. Copiii se balacesc in fata blocului
Citiți principiile noastre de moderare aici!