Cine plateste pentru cladirile pline de graffiti? Alesii cer Politiei Locale sa-si faca treaba

De A. Strugariu
20Comentarii
Cine plateste pentru cladirile pline de graffiti? Alesii cer Politiei Locale sa-si faca treaba
Cine plateste pentru cladirile pline de graffiti? Alesii cer Politiei Locale sa-si faca treaba
Situaţia clădirilor mâzgălite din Timişoara este departe de a fi rezolvată. Nu toţi aleşii locali sunt de acord cu amendarea proprietarilor care nu-şi curăţă de graffiti faţadele, chiar dacă aceştia sunt obligaţi, printr-o hotărâre de consiliu, să-şi întreţină faţadele. Consilierii cer ca Poliţia Locală să-şi facă treaba şi să-i prindă pe „artiştii nopţii”, iar aceştia să fie puşi să facă muncă în folosul comunităţii. „E ca şi când, la înghesuială, în tramvai, unui cetăţean i se sustrage portofelul şi poliţia îi dă lui amendă că nu a fost atent”, spune consilierul Adrian Orza.

Problema a fost discutată şi în şedinţa Consiliului Local Timişoara de marţi. Directorul adjunct al Poliţiei Locale Dorel Cojan a anunţat că au fost inventariate nu mai puţin de 900 de clădiri mâzgălite şi a afirmat că proprietarii au fost notificaţi să cureţe zidurile având în vedere că există o hotărâre de consiliu local care îi obligă să asigure curăţarea faţadelor, îndepărtarea înscrisurilor şi a desenelor de pe acestea. Cei care refuză sunt pasibili de amendă. Hotărârea prevede sancţiuni între 500 şi 1.000 de lei în cazul persoanelor fizice, în timp ce în cazul persoanelor juridice amenzile ajung până la 2.500 de lei.

Consilierul local Adrian Orza spune că hotărârea ar trebui modificată pentru că este nedrept să fie traşi la răspundere proprietarii imobilelor pentru faptele altora.

„Sunt împotriva celor care distrug faţadele clădirilor. Există foarte clar două tipuri de manifestări dinastea: unele artistice, care se fac la lumina zilei şi se pot numi fără niciun fel de probleme artă, şi există alţii care fac acele porcării pe clădiri la întunericul nopţii. Putem invoca toate scuzele din lume, că nu-i suficientă poliţie, că n-avem bani şi nu putem să intervenim noi pentru a curăţa faţadele, şi sunt argumente acceptabile şi pertinente, dar nu putem să rezolvăm o problemă transferând o vină unor oameni care nu o au. Proprietarii acestor clădiri nu au nicio vină că de pe domeniul public, noaptea, apare cineva şi face chestiunea asta. (…) E vorba despre faptul că de pe domeniul public, deci practic din curtea primăriei, se întâmplă aceste distrugeri. Sigur că varianta asta pare foarte eficientă la prima vedere: îi speriem pe oameni cu o amendă şi ăştia săracii se vor agita, vor sta de pază în schimburi, bunica, bunicul, soţul şi soţia, să-i prindă pe băieţii ăştia sau vor suna la poliţie şi până vine poliţia ăla s-a dus şi a mai vopsit 17 clădiri…”, a declarat, miercuri, Orza.

Alesul crede că Poliţia Locală este cea care trebuie să intervină în aceste cazuri, dar nu pentru a-i amenda pe proprietarii imobilelor, ci pentru a-i prinde pe cei care murdăresc faţadele.

„Trebuie prinşi aceşti artişti ai nopţii şi puşi să facă muncă în folosul comunităţii. Proprietarii n-au nicio vină, ei sunt păgubiţii în situaţia de faţă. E ca şi când, la înghesuială, în tramvai, unui cetăţean i se sustrage portofelul şi poliţia îi dă lui amendă că nu a fost atent (…) Trebuie umblat la cauză. Soluţia ar fi ca Poliţia Locală să înceapă să-i prindă. Dacă se doreşte se poate. S-au mai prins… Poliţia să facă dosar penal pentru distrugere şi judecătorul să-i trimită să facă muncă în fol comunităţii, să cureţe clădirile pe cheltuiala lor. Dar prima etapă este să fie prinşi, că degeaba li se dau amenzi. Să-i vedem în nişte salopete frumoase cum stau căţăraţi şi refac clădirile. Cred că puterea exemplului va conta pentru alţii”, a adăugat Orza.

Cine va curăţa totuşi cele circa 900 de clădiri mâzgălite, dacă cifra prezentată de reprezentanţii Poliţiei Locale corespunde realităţii, nu este încă prea clar.

Cert este că primarul Nicolae Robu a afirmat că trebuie să se exercite presiuni asupra proprietarilor pentru a schimba faţa oraşului, iar autorităţile s-au arătat dispuse să-şi asume măsuri nepopulare.

Avem 900 de cladiri cu graffiti in Timisoara. Autoritatile ii obliga pe proprietari sa le curete!



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor