Cei mai pricepuţi specialişti bănăţeni în prelucrarea cărnii s-au întrecut, joi, în cadrul unei noi ediţii a tradiţionalului concurs de degustare a cârnaţilor, organizat de publicaţia Banater Zeitung la Timişoara. „Worschtkoschtprob” a atras în acest an mai mulţi producători din judeţul Timiş, care au prezentat 15 variante ale apreciatului aliment.
Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis.
O femeie din Reșița care a fugit de acasă de două zile a fost găsită de polițiștii locali în Piața Libertății din Timișoara. Ea a fost dată dispărută de sora sa. Polițiștii din Reșița au preluat-o pentru a fi dusă la domiciliu.
Odată cu creșterea și modernizarea orașului, accesul la servicii de sănătate de calitate devine o prioritate, iar autoritățile locale avansează în acest sens. De la renovarea și extinderea clinicilor existente la construirea unui nou spital municipal, Timișoara își consolidează resursele medicale pentru a răspunde cerințelor oamenilor.
Polițiștii locali au prins duminică după-masă un om al străzii, în Piața Libertății din Timișoara. Acesta avea asupra lui o bicicletă relativ scumpă, posibil sustrasă, despre a cărei proveniență nu a putut oferi prea multe detalii.
2
Un copil de 6 ani a fost găsit vineri de polițiștii locali pe o stradă din Timișoara. Era dezorientat și cu probleme de natură psihică. Într-o clipă de neatenție, el ar fi plecat de lângă tatăl său și s-a pierdut.
Adriana Castaian, profesoară de limba germană: „Copiii ar trebui susținuți să facă ceea ce le place”
Adriana Castaian a studiat limbile germană și franceză la Universitatea de Vest din Timișoara. Primul său loc de muncă este și actualul. Astfel, Adriana Castaian îi învață limba germană pe elevii de la Colegiul Tehnic Ion I.C. Brătianu, fostul MIU. De asemenea, le predă germana și micuților care frecventează clubul pe care îl deține. Face acest lucru gratuit și spune că primește în schimb dragostea necondiționată a prichindeilor.
ADVERTORIAL. Paștele e #magnifique și nu ar putea fi altfel cu noile arome de babka propuse de Madame Magnifique, brandul care își propune să ofere altceva în materie de brutărie, patiserie și cofetărie.