Desenul de pe pagina principală Google prezintă o scenă din filmul Vrăjitorul din Oz în care Dorothy, Sperietoarea de Ciori, Omul de Tinichea şi Leul fricos văd pentru prima oară Oraşul de Smarald. Filmul Vrăjitorul din Oz împlineşte 71 de ani.
Dorothy, Toto, Sperietoarea, Omul de Tinichea și Leul cel Laș vor poposi în această primăvară la Timișoara! Îndrăgitele personaje fac parte din celebra poveste „Vrăjitorul din Oz”, care a fost transformată într-un spectacol pe măsură. Reprezentația va ajunge în premieră la Timișoara, iar de ea se vor putea bucura atât cei mici, cât și cei mari.
La Timișoara a devenit o tradiție ca sâmbătă, cu o zi înainte de Sărbătoarea Floriilor, să aibă loc o procesiune pe străzile orașului. Aceasta începe de la ora 17, existând două puncte de plecare spre Catedrala Mitropolitană.
Sâmbătă, 27 aprilie, au loc lucrări realizate de SDM Timișoara în oraș.
Sâmbătă, 27 aprilie, la Centrul de Proiecte are loc Harababura Fair. Mai puteți merge la un film, la o lansare de carte și expoziție de fotografii sau la Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Deva, că sunt necesare modificări în legislaţia referitoare la consumul de droguri, ea exemplificând prin faptul că părinţii tinerilor care au vârsta peste 18 ani au nevoie de sprijin pentru a-i putea ajuta şi interna pe aceştia în centre de tratament, scrie Agrepres.
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) a anunțat, vineri, că angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată.
Planul anunțat cu aproape un an în urmă pentru Colterm este mai aproape de a deveni realitate. Vorbim de ideea conducerii Primăriei Timișoara de a lua partea de transport și de distribuție din atribuțiile actualei societăți și de a o da unei alte entități. Aceasta entitate, se pare, va fi un serviciu public. Momentan, însă, actuala înțelegere, care expiră în iunie, va fi prelungită până în august.
3
Secția de canotaj a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Timișoara a rămas fără bază de antrenament propriu-zisă odată cu demolările clădirilor ridicate ilegal pe malul Begăi. De atunci, pe rețelele de socializare au apărut mai multe fotografii cu sportivii nevoiți să se plimbe cu echipamentele prin oraș. Acum, reprezentanții primăriei spun că vor să mute secția în baza clubului din Parcul Rozelor.
14
Asociația World Teach, care a înființat un sanctuar pentru victimele traficului de persoane în județul Timiș, a fost reprezentată în Germania, la un congres privind combaterea traficului uman și exploatării sexuale. „Kongress gegen Menschenhandel und sexuelle Ausbeutung”(Congresul privind combaterea traficului uman și a exploatării sexuale) s-a aflat la a doua ediție.